Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Salvaţi de Surdu

Publicat in Adevarul, luni 24 august 2009 ·

Steaua a învins Oţelul la capătul unui meci pe care l-a terminat cu un jucător mai puţin. Tehnicianul gălăţenilor, Dorinel Munteanu, nu a reuşit să-şi ia revanşa în faţa echipei care l-a demis în sezonul trecut după doar 54 de zile petrecute în Ghencea. Având încă proaspăt în minte succesul din sezonul trecut, dar şi mânaţi de ambiţia de revanşă a antrenorului lor, gălăţenii au început meciul decişi să-i administreze Stelei a doua înfrângere consecutivă în Liga I.

Prima repriză a fost una echilibrată, iar ocaziile au început să apară abia pe final. Fostul idol al Galaţiului, Szekely, l-a luat la ţintă pe Kolev, care a avut apoi noroc şi la atacul următor, când Stancu n-a speculat momentul în care bulgarul scăpase mingea din mâini.  Replica gazdelor a venit prin Matei, care a trimis la o palmă de bară, deşi avea poarta goală în faţă.

Steaua a renăscut după pauză

La reluare, roş-albaştrii au jucat însă cu totul altceva, la fel şi în celelalte partide din această stagiune. Szekely a scăpat singur cu portarul, însă şutul său a fost slab, iar Zapata a avut şi el un reflex de excepţie la şutul la Paraschiv.

Singurul gol al partidei a fost marcat de Romică Surdu, care l-a învins pe Kolev după ce a primit o pasă excelentă de la Andrei Ionescu. Pe final, având în vedere şi eliminarea lui Bogdan Stancu, Dorinel Munteanu a jucat totul pe cartea atacului, însă Jelev şi Paraschiv n-au reuşit să-l învingă pe Zapata.

Dorinel, doar o victorie în faţa Stelei

Deznodământ trist pentru Dorinel Munteanu, care rămâne în palmares cu o singură victorie în faţa Stelei ca tehnician, obţinută pe vremea când pregătea CFR Cluj. De atunci, „Neamţul” a pierdut cinci întâlniri cu formaţia din Ghencea. 

„Dacă era altul în locul lui Szekely, băteam cu 4-0“

Patronul Ste

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 2 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 2 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 5 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 4 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 6 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 3 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 9 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 3 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum o ora
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Vremea

București
acum

12°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/24°
Iasi
acum

12°
dum.

9°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
mie.

10°/15°
Constanta
acum

dum.

9°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/15°
Timisoara
acum

16°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°