Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Circa 20.000 de adolescente mame, în 2012. Statistici îngrijorătoare

Publicat in Adevarul, miercuri 20 noiembrie 2013 ·

Peste 90.000 de fete cu vârste de maxim 19 ani, din care 3.024 nu împliniseră 15 ani, au născut în perioada 2009 - 2012, iar aproape 39.000 au făcut întrerupere de sarcină în aceeaşi interval de timp, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică şi ale Ministerului Muncii.

În cei patru ani de referinţă, 90.227 de tinere cu vârste de maxim 19 ani au devenit mame, potrivit unui document oficial ce include date furnizate de cele două instituţii. Dintre acestea, 3.024 aveau mai puţin de 15 ani la data naşterii, iar 87.203 aveau între 15 şi 19 ani.

Astfel, în anul 2009 au născut 758 de minore de până în 15 ani şi 25.456 de tinere care aveau între 15 şi 19 ani. În acelaşi an, 11.982 de adolescente cu vârste cuprinse între 15 şi 19 ani au făcut avort.

În anul 2010, numărul fetelor care au devenit mame înainte să împlinească 15 ani a scăzut uşor, ajungând la 733, o scădere fiind înregistrată şi în segmentul de vârstă 15 - 19 ani, unde s-au înregistrat 21.775 cazuri. În acelaşi an alte 9.731 de minore au rămas însărcinate, dar au ales să recurgă la întrerupere de sarcină.

Alte 748 de fete care aveau cel mult 14 ani au născut în anul 2011, când au mai devenit mame şi alte 20.150 de adolescente cu vârste cuprinse între 15 şi 19 ani, iar alte 9.589 de tinere au făcut avorturi.

Cel mai mare număr de fete care nasc foarte devreme a fost înregistrat în 2012 când au fost raportate 785 de astfel de cazuri. În 2012 au mai fost înregistrate 19.822 de naşteri în categoria de vârste 15 - 19 ani şi 7.547 de avorturi.

În documentul citat se mai arată că există diferite programe în şcoli pentru sănătatera reproducerii, dar acestea se fac, de obicei, sub formă de activităţi opţionale şi extraşcolare.

Aproape 850 de fete cu vârste între 11 şi 14 ani au rămas însărcinate în perioa

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum o ora
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum o ora
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

Război în Gaza, ziua 209. Hamas dă de înţeles că ar putea accepta un armistiţiu

Press Alert acum 36 minute
Foto: arhivă Reprezentanții Hamas sugerează că ar putea accepta un armistițiu. Ei analizează propunerea făcută în cadrul negocierilor de pace de la Cairo. O delegație a Hamas va merge în Egipt pentru a purta discuții. Un lider Hamas a declarat joi c

Vinerea Mare. Ziua în care a fost răstignit Iisus Hristos. Obiceiuri şi tradiţii

Mediafax acum 3 ore
Vinerea Mare este sărbătorită de creştinii ortodocşi, anul acesta, pe 3 mai. Cunoscută şi ca Vinerea Paştilor, Vinerea Seacă sau Vinerea Patimilor, aceasta este o zi de doliu a întregii creştinătăţi pentru că în această zi a fost răstignit şi a muri

De ce palestinienii se pot baza pe studenţii americani, dar nu şi pe aliaţii arabi pentru a le susţine cauza prin proteste

News.ro acum 2 ore
Palestinienii poate că sunt mulţumiţi să vadă campusurile universitare americane izbucnind indignate faţă de ofensiva Israelului în Gaza, dar unii din enclava măcinată de conflict se întreabă, de asemenea, de ce nu au loc proteste similare şi în ţăr

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 9 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Taiwanul a detectat 26 de avioane și 5 nave chineze în jurul insulei

HotNews acum 2 ore
Ministerul Apărării din Taiwan a anunţat vineri că a detectat 26 de avioane şi cinci nave chineze în jurul insulei în ultimele 24 de ore, transmite AFP, preluată de Agerpres. Piloți taiwanezi fugind pentru a decola cu avioane de luptă ale țăriiFoto:

Ruşii câştigă teren în Africa. Trupele Moscovei au intrat într-o bază aeriană din Niger unde erau staţionaţi soldaţi americani

HotNews acum 2 ore
Militari ruşi au intrat într-o bază aeriană din Niger care găzduieşte trupe americane, după decizia juntei din Niger de a expulza forţele SUA din ţară, relatează The Guardian. Membri ai juntei care a dat lovitura de stat din NigerFoto: AA/ABACA / Ab

Salvamontiştii din Braşov oferă turiştilor zece sfaturi pentru situaţiile în care se întâlnesc cu un animal sălbatic

News.ro acum 10 ore
Salvamontiştii din Braşov le oferă turiştilor zece sfaturi pentru situaţiile în care aceştia s-ar întâlni cu un animal sălbatic, între care acelea de a nu pleca singuri în drumeţie pe munte, a face zgomot pentru a-şi anunţa prezenţa, a nu se apropia

BREAKING David Cameron: Ucrainenii „au dreptul de a lovi în interiorul Rusiei”

G4Media acum 2 ore
Ministrul britanic de Externe David Cameron a vizitat joi Kievul şi a anunţat intenţia Regatului Unit de a-şi reuni partenerii luna viitoare pentru a strânge fonduri cu scopul de a răspunde nevoilor militare ale Ucrainei, au anunţat serviciile sale,

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

13°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°