În calendarul chinezesc, pe 10 februarie începe anul şarpelui. Pentru „Mărul“ din San Francisco se pare că acesta va fi anul în care fructul va fi otrăvit. Produsele care au cauzat până acum isterie şi cozi în faţa uşilor Apple Store vor înceta să mai atragă la fel de multă atenţie. Începutul sfârşitului se poate să fi fost chiar iPhone 5.
Anul acesta debutează cu două evenimente pentru Apple: 6 ani de când a schimbat telefonul mobil cu primul iPhone şi 3 ani de când a inovat piaţa tabletelor cu primul iPad. Dar se pare că sacul cu idei s-a găurit sau a fost dat dispărut odată cu moartea lui Steve Jobs. „USAToday“ a făcut o analiză a situaţiei Apple sub titlul: „Motorul inovaţiei de la Apple s-a gripat?“. Poate că este timpul ca ştafeta să fie dată mai departe, iar Samsung pare compania pregătită să preia responsabilitatea şefiei industriei.
„Ţipătul“ de la bursă
Tabloul „Ţipătul“ de Edvard Munch este, probabil, cea mai sugestivă imagine pentru situaţia Apple la bursă. În 2012, acţiunile au atins vârful de 707 dolari, apoi au pierdut 29% din valoare. Potrivit analistului Bill Kreher al companiei Edward Jones, Apple tot trebuie să se supună legii numerelor mari pentru a avea succes. „[Apple] trebuie să intre pe noi pieţe pentru a-şi menţine ritmul de creştere. Există semne de întrebare faţă de inovaţiile viitoare“, a declarat acesta pentru „USAToday“.
Fără un nou produs, compania trebuie să vândă mai multe exemplare de iPhone şi iPad, dar pe această din urmă piaţă deja se apropie de 50%, după ce a deţinut supremaţia. iPhone a ajuns deja la 14% cotă.
„Au avut un parcurs fabulos. Este însă greu să susţii o creştere atât de mare odată ce ai ajuns în vârf, a comentat situaţia Richard Sloan, profesor la Universitatea Berkeley din California. Apple a fost regele pe bursă începând cu 2009, mai ales când au crescut vânzările de iPhone şi iPad.“