Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Numărul din închisoare al lui Nelson Mandela va fi folosit într-o linie vestimentară

Publicat in Adevarul, joi 1 septembrie 2011 ·

Nelson Mandela, primul preşedinte al Africii de Sud ales prin vot universal care a petrecut, însă, 27 de ani în spatele gratiilor, lansează un nou trend în modă. Numărul 46664, purtat ca deţinut din închisoarea Robben Island din Africa de Sud, va fi folosit într-o linie vestimentară.

Succesiunea de cifre 46664, folosită pentru a-l identifica pe Mandela din 1964 când a fost condamnat la închisoare, va fi noul brand al unei linii de vestimentaţie. Hainele vor purta şi o imagine cu mâna eroului din lupta împotriva sistemului rasist apartheid, impus de guvernele minorităţii albe din Africa de Sud de-a lungul secolului XX.

În trecut, fostul preşedinte al ţării şi câştigătorul premiului Nobel pentru pace a condamnat folosirea numelui său în scopuri comerciale. Ultima iniţiativă care implică numărul 46664 a primit, însă, aprobarea Fundaţiei Nelson Mandela care protejează moştenirea lăsată de singurul şef de stat al Africii de Sud ales prin vot universal.

"Am stabilit că trebuie să producem un brand revelant în modă şi competitiv la nivel global", a declarat Wayne Bebb, directorul Brand ID, divizia companiei sud-africane de producţie vestimentară, Seardel.

Pentru unii va fi greu să asocieze moda cu imaginea celui mai mare erou al eliberării din lume, dar poate chiar acesta este şi scopul, scrie CNN. "Pentru a ajunge la generaţiile tinere trebuie să foloseşti metode şi tehnici pe care ei le înţeleg", a declarat Achmat Dangor, directorul executiv al Fundaţiei Nelson Mandela.

Dangor a precizat că, zilnic, organizaţia refuză aproximativ 20 de cereri de asociere cu imaginea lui Mandela. Nici linia de vestimentaţie nu va folosi chipul lui, ci doar numărul pe care l-a purtat pe parcursul celor 27 de ani de încarcerare. Reprezentanţii fundaţiei au precizat, totodată, că între 7% şi 9% din câştiguri vor fi donaţi în scopuri caritabile.

Potrivit CNN,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de Florii

News.ro acum 47 minute
Aproape 1,8 milioane de români - îşi sărbătoresc onomastica de Florii, indică statisticile oficiale. Dintre cei 607.889 de bărbaţi sărbătoriîi de florii, cei mai mulţi - 344.058 - se numesc Florin, alţi 132.872 poartă numele Viorel, pe locul al trei

Cutremur cu magnitudinea 3,3 în judeţul Vrancea, duminică dimineaţa

Adevarul acum 42 minute
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum 2 ore
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

Fostul producător de film Harvey Weinstein a fost spitalizat

News.ro acum o ora
Harvey Weinstein, fost producător de film, a fost spitalizat la doar câteva zile după ce condamnarea sa pentru viol din 2020 în New York a fost anulată, a declarat avocatul său, conform BBC. Arthur Aidala a declarat că acesta a fost mutat vineri la

Bărbat de aproximativ 50 de ani, înecat în mare, în staţiunea Mamaia

News.ro acum 38 minute
Un bărbat de aproximativ 50 de ani s-a înecat în mare, în staţiunea Mamaia, trupul acestuia fiind găsit duminică dimineaţă.

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

Irak: o nouă lege anti-LGBT+ prevede pedepse de până la 15 ani de închisoare

News.ro acum 2 ore
Parlamentul irakian a adoptat, sâmbătă, o lege care incriminează relaţiile homosexuale şi tranziţiile de gen, cu pedepse de până la 15 ani de închisoare, după un proiect iniţial care prevedea pedeapsa cu moartea, relatează AFP. Ca reacţie, ONG-ul Am

Cutremur de Florii în zona Vrancea

Mediafax acum 2 ore
Un cutremur de intensitate redusă s-a produs duminică dimineaţă în zona Vrancea. Anunţul a fost făcut de Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului INCDFP.

UE critică Kremlinul că a trecut sub ”conducere temporară externă” filialele unor companii italiene și germane din Rusia

Ziare.com acum 54 minute
Uniunea Europeană a criticat Rusia sâmbătă, 27 aprilie, pentru că a pus filialele unei companii italiene şi ale unei companii germane sub ”conducerea temporară externă” a unei entităţi Gazprom, declarând că această mişcare subliniază nerespectarea d

Papa Francisc, așteptat la Veneția într-o vizită-fulger. Este prima sa deplasare în afara Romei în ultimele șapte luni

Ziare.com acum o ora
Papa Francisc, în vârstă de 87 de ani, este aşteptat, duminică, 28 aprilie, la Veneţia pentru o vizită fulger, prima sa deplasare în afara Romei în ultimele şapte luni, din cauza stării sale de sănătate precare, relatează AFP. Jorge Bergoglio nu a m

Vremea

București
acum

15°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

13°/20°
Iasi
acum

13°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

15°
dum.

12°/16°
lun.

14°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

9°/20°
lun.

10°/21°
mar.

8°/21°
mie.

8°/20°
Timisoara
acum

11°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/22°