Despre sărbătoarea, deja trecută, de Sfîntul Valentin, s-a polemizat o grămadă, în toate registrele - de la cel sobru, fatalist, la cel jovial-ironic. S-a vorbit despre deznaţionalizarea sărbătorilor neaoşe, despre variantele noastre, mai bune, despre inadecvarea lui Saint Valentine's Day în contextul românesc...Desigur, toate posibile adevăruri - în cazul în care sărbătoarea în cauză e luată cu adevărat în serios. Privită ca o joacă, sau o pată de culoare, Sfîntul Valentin autohton e doar încă un prilej de promoţii, vînzări şi oarecare ieşire din rutină. "Oarecare" pentru că, cel puţin la nivel de tarabă, Sfîntul Valentin nu diferă prea mult de alte sărbători consacrate şi acceptate, cum ar fi Crăciunul, Mărţişorul sau chiar Paştele. Am tot scris, în repetate rînduri, că pulsul şi evoluţia sărbătorilor pot fi măsurate prin tarabele de la Romană (Romană e un nume generic pentru locurile aglomerate şi comerciale din Bucureşti). Tarabele de la Romană au adoptat, cu ocazia Sfîntului Valentin, inima. Cu bani puţini, de la 25 000 la 75 000 lei, în funcţie, cel mai des, de mărime, îţi puteai cumpăra o inimă. Cel mai des, inimile erau de blană, de mărime medie, gen pernuţă: pe o astfel de dovadă a iubirii primită de la iubitul tău puteai să te culci, visînd la el; sau o puteai strînge la piept comod, într-un moment de tandreţe. Unele inimi aveau ochi, mîini şi picioare, pe altele scria de-a dreptul "I love you". Moda inimilor nu a fost inaugurată de Saint Valentine's Day; le-am mai văzut şi de Crăciun şi de Mărţişor. Obiectele tarabelor sînt cam aceleaşi, doar accentele schimbîndu-se în funcţie de sezon. Expoziţia de Sf. Valentin de la Dalles a sublimat taraba în complex de magazine, adăugîndu-i neşlefuitei inimi de blană sofisticăria şi romantismul unora de ceară , sticlă, pietre semi- preţioase sau argint. Existau, la Dalles, inimi albastre, de sticlă; inimi galbene