Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 25 de câştigători la Cupa Telescaun

Publicat in Adevarul, luni 26 ianuarie 2009 ·

Zeci de schiori s-au întrecut la a XVIII-a ediţie a uneia dintre cele mai vechi competiţii de schi desfăşurată în Parâng. Sâmbătă, pe o vreme capricioasă, cu ceaţă şi ninsoare, în Parâng a fost dat startul întrecerilor tradiţionale de schi, iar pârtiile s-au umplut cu turişti. Prima competiţie a fost, ca în fiecare an, Cupa Tele­scaun Parâng, întrecere destinată atât copiilor, veteranilor, cât şi schiorilor profesionişti.

În staţiune au urcat circa 400 de turişti pentru a-şi încerca schiurile pe pârtiile îngheţate, însă niciunul nu a regretat alegerea, mai ales că a început să ningă şi destul de repede s-a aşternut zăpada. Dintre ei, cei mai curajoşi s-au înscris în concurs.

„Am avut şapte categorii de vârstă la care au putut concura schiorii, începând de la cel de 5 ani şi până la veteranii de peste 50 de ani. Cupa este deja tradiţie în staţiune, desfăşurându-se de 28 de ani încoace.

Vremea a fost de partea noastră, a nins şi concursul a putut începe”, a declarat Gigi Pogan, unul dintre organizatorii competiţiei.

În final au fost peste 25 de câştigători. Toţi au primit din partea organizatorilor şi a „sponsorului”, în speţă Primăria Petroşani, cadouri, diplome şi medalii.

În următoarea perioadă vor mai avea loc cel puţin cinci competiţii similare şi, foarte posibil, o etapă a Campionatului Naţional de Schi (juniori).

Alin Zuberec a ocupat locul 2 la categoria 7-9 ani

Dacă în restul staţiunilor montane din ţară nu va fi zăpadă nici în perioada următoare, tot în Parâng ar urma să se ţină şi Raliul Salvamont, competiţie destinată tuturor salvamontiştilor din România.

Cinci kilometri de pârtii

„La cota 1700 este încă zăpadă de schiat, cred că este unul dintre puţinele locuri unde se poate schia pe zăpadă naturală, şi vremea se anunţă cu nins

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 3 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 5 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 8 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 3 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 5 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 9 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 9 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 11 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Vremea

București
acum

15°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
joi

10°/14°
Iasi
acum

13°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
joi

9°/13°
Constanta
acum

lun.

8°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
joi

11°/14°
Timisoara
acum

13°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°
joi

11°/19°