Eurogrupul pregăteşte pentru prima săptămână din luna septembrie o reuniune extraordinară la care vor fi discutate situaţiile dificile din Cipru şi Spania.
Data exactă a întâlnirii nu a fost confirmată, dar cel mai probabil va avea loc după vacanţa de vară, care se termină pe 3 septembrie, la acea dată preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, având prevăzută o intervenţie în Parlamentul European, conform Agerpres. Cel mai probabil discuţiile se vor purta la două întâlniri, prima care să aibe loc la Bruxelles şi a doua peste câteva zile în Cipru.
Pe agenda convorbirilor se vor afla situaţia din Greciei, preşedintele Eurogrupului, Jean-Claude Juncker, având programată o vizită la Atena la 22 august. La întâlnirile din septembrie ar urma să fie discutate şi problemele de finanţare ale Spaniei şi cele din Cipru.