Joi, 7 noiembrie, ora 19.00, va avea loc la librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38) dezbaterea "Totalitarismul şi politologia" pornind de la volumul semnat de Vladimir Tismăneanu, "Diavolul în istorie. Comunism, fascism şi câteva lecţii ale secolului XX" recent apărut la editura Humanitas în colecţia "Istorie contemporană". La dezbatere, alaturi de Vladimir Tismăneanu, vor participa Ioan Stanomir, Marius Stan şi Bogdan C. Iacob.
"Cu această carte, Vladimir Tismăneanu atinge cele mai grave acorduri ale angajamentului său moral în favoarea demnităţii şi a libertăţii omului. În Stalinism pentru eternitate, făcând istoria politică a comunismului românesc, autorul consacra un tip de analiză intens etică şi pasională, în care competenţa istorică se împletea strâns cu experienţa personală şi cu revendicarea dreptului sentimentelor morale de a avea o voce în istorie. Încă de atunci, prin stilul pasionat al analizelor sale, el încerca să ofere o voce publică sentimentelor pe care istoria secolului trecut le înecase în dispreţ: bunele sentimente morale.
Prin Diavolul în istorie, istoricul comunismului românesc devine istoricul universal al ravagiilor produse de religiile seculare ale secolului XX. Metoda sa de analiză constă, şi aici, în hermenutica angajată, în critica pasională, demistificarea ideologică, aplicarea necruţătoare a discernământului etic la justificările politice ale acţiunilor criminale. Nouă este sensibilitatea teologică faţă de răul care ucide în numele binelui, în care Tismăneanu vede răul absolut şi împotriva căruia mobilizează o nimicitoare combinaţie de erudiţie istorică şi argumente liberale deduse din principii etice. Tonul discursului său este acela al moralistului angajat. Strategia analitică a autorului constă în a încerca să fizexe răul printr-o ameţitoare multiplicare de ramificaţii erudite, prin care