Senatorii au adoptat, marti, o initiativa legislativa potrivit careia cuantumul alocatiei de stat pentru copii va fi stabilit in functie de veniturile salariale ale familiilor, variind intre 25 si 5 la suta din valoarea salarului de baza minim brut pe tara, informeaza Mediafax.
Initiativa legislativa, elaborata de un grup de parlamentari PNL, a fost adoptata dupa ce liderii tuturor grupurilor parlamentare au convenit sa sustina actul normativ in pofida raportului de respingere propus plenului de Comisia pentru munca, familie si protectie sociala.
Propunerea legislativa pentru modificarea legii 61/19931 privind alocatia de stat pentru copii primise un raport de respingere din partea membrilor comisiei, care apreciasera ca alocatia este un drept universal al copilului consfintit de Constitutie si nu a parintilor si, ca atare, acordarea acesteia in functie de veniturile parintilor creeaza discriminari intre copii si incalca prevederile legii fundamentale.
Potrivit prevederilor initiativei legislative, cuantumul lunar al alocatiei de stat pentru copii ar urma sa fie majorat anual, prin hotarare a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii, Familiei si protectiei Sociale.
Alocatia va reprezenta 25 la suta din valoarea salarului de baza minim brut pe tara pentru copiii care provin din familiii cu venituri salariale mai mici de 1500 de lei, 20 la suta din valoarea salarului de baza minim brut pe tara pentru copiii din familiile cu venituri salariale intre 1.500 si 2.500 de lei, 15 la suta din valoarea salarului de baza minim brut pentru copiii ale caror familii realizeaza venituri salariale intre 2.500 si 3.500 de lei.
In cazul copiilor care provin din familiii cu venituri salariale intre 3.500 si 6.000 de lei, alocatia de stat ar urma sa reprezinte 10 la suta din valoarea salarului de baza minim brut pe tara, pentru