Cum simţiţi exilul după 1989?

Înainte de '89 am fost într-un exil involuntar, adică a trebuit să-mi părăsesc ţara. Sunt prea multe motive pentru a le evoca, dar am vrut să fiu şi să rămân scriitor şi nu a fost posibil. „Un scriitor care nu publică este un scriitor mort", era de părere Zamiatin. După '89 trăiesc într-un exil voluntar, dar care şi-a pierdut caracterul de exil. Sunt un scriitor român care trăieşte la Paris, aşa cum ar putea să trăiască la Londra sau Madrid. Exilul reprezintă un voiaj iniţiatic şi o probă a adevărului. Înainte am trăit „o disperare în sinele ascuns", acum pot să spun: „Acela am fost. Acesta sunt". Exilul şi existenţa se află într-un raport de condiţionare reciprocă. Fiecare poartă în suflet un străin pe care vrem să-l cunoaştem. Sunt un „meteque" în sensul de străin, dar care priveşte interesat timpul în care trăieşte...

În România nu avem o cultură a memoriei"

Nicolae Manolescu a spus că sunteţi „masochist" că v-aţi studiat dosarul de Securitate. Cum credeţi că interesul pentru memoria şi înţelegerea trecutului poate fi stimulat în Europa de Est?

De mai mulţi ani sunt interesat de istorie şi memorie şi ar fi o listă prea lungă pentru a enumera articolele pe care le-am scris, colocviile pe care le-am organizat şi personalităţile pe care le-am invitat în România pentru a vorbi despre datoria de a nu uita. „Cine uită nu merită", era de părere Iorga. La nivel individual, înţelegerea şi asumarea trecutului, a istoriei, a memoriei sunt o problemă personală care este condiţionată de o serie de factori sociali şi de cultură pe care o societate trebuie să-i cultive. În România încă nu avem o cultură a memoriei. Dar sunt semne că trecutul, memoria şi responsabilitatea vor intra în actualitate şi vor concura cu amnezia voluntară şi involuntară care se manifestă şi care este cultivată în prezent. Au apărut cărţi, au f