Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Stadionul "Naţional Arena", căpuşa Bucureştiului

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 4 iulie 2013 · ·

După cum a gestionat Primăria Capitalei până acum „Naţional Arena”, investiţia va fi recuperată în 166 de ani. Anul trecut, din închirieri, s-au câştigat 1,2 milioane de euro. Niciun investitor nu s-a arătat interesat de concesionare.

Naționalele României și Franței au vrut să joace fotbal la inaugurare Național Arena, însă terenul a fost ca după arătură

Sursa: OCTAVIAN COCOLOȘ

Sorin Oprescu „a plantat cartofi ” pe Național Arena și a recoltat voturi. Mircea Sandu încă mai visează la un gazon

Sursa: VLAD STĂNESCU

Acoperișul, care a costat 20 de milioane de euro, se deschide numai în anumite condiții, la temperaturi apropiate de 0 grade și pe cer senin

Sursa: OCTAVIAN COCOLOȘ

Ieri, gurile de intrare în Arenă erau păzite cu strășnicie, nimeni nu avea voie să vadă că înăuntru nu lucrează nimeni

Inaugurat acum doi ani, stadionul a fost asul din mânecă al primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu, pentru a câştiga un nou mandat. Numai că investiţia de peste 200 de milioane de euro s-a dovedit o adevărată gaură neagră pentru vistieria Capitalei. A fost gândit ca un loc care să producă bani. N-a fost aşa. Din contră, mândria lui Oprescu înghite sute de mii de euro pentru întreţinere şi încurcă competiţiile sportive din cauza proastei gestionări.

Mai mulţi consilieri generali, şi PDL, şi USL, au declarat pentru EVZ că vor cere Curţii de Conturi să fie verificate plăţile care s-au făcut pentru realizarea proiectului Naţional Arena. În plus, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, a declarat că stadionul nu are avizele necesare funcţionării şi nu mai poate găzdui niciun meci. EVZ a întrebat Municipalitatea dacă este adevărat sau nu. Răspunsul Primăriei Capitalei: „Avem avize până în august şi am depus documentele pentru noi acte.”

Investitorii ocolesc „cartofăria” lui Oprescu

Până

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum o ora
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 3 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 22 minute
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas

Mediafax acum 2 ore
Îndemnul lui Macron a fost făcut în cadrul unor discuţii telefonice, conform AFP. „Preşedintele l-a încurajat pe premierul Netanyahu să finalizeze cu succes aceste negocieri care ar putea duce la eliberarea ostaticilor, la protejarea civililor prin

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 4 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Peste 5,500 de români au primit asistență medicală în minivacanța de Paște

Ziare.com acum 20 minute
Un număr de 5.509 persoane din regiunea Bucureşti - Ilfov au primit asistenţă medicală de urgenţă în perioada minivacanţei de 1 Mai şi de Paşte, 479 dintre solicitări fiind făcute doar în noaptea de Înviere, a declarat managerul general al Serviciul

Atac la frontiera dintre Israel şi Gaza. Acţiunea a fost revendicată de aripa armată a Hamas

Mediafax acum 4 ore
Aripa armată a grupării Hamas a revendicat duminică responsabilitatea pentru un atac asupra punctului de trecere a frontierei Kerem Shalom dintre Israel şi Gaza, despre care presa israeliană şi cea palestiniană au relatat că s-a soldat cu victime is

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 5 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 6 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 57 minute
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Vremea

București
acum

19°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
Iasi
acum

19°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
Timisoara
acum

19°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°