Sa legalizam vizitele de lucru. Sa ii rugam pe guvernanti ca in legea vizitelor de lucru sa figureze precizari detaliate despre tinuta, meniu, conversatie si cadouri. O astfel de lege ar avea meritul incontestabil de a legaliza micile si nevinovatele acte de coruptie, pentru ca despre eliminarea lor nici nu se mai pune problema. Pe vremea Impuscatului, adica pe cind romanimea respira cu entuziasm aerul revolutionar al epocalelor realizari, vizita de lucru era mijlocul cel mai potrivit pentru a pune in scena comedia "Noi muncim cu drag si spor pentru al tarii viitor". Au trecut douazeci de ani de cind gloantele au doborit, cu avint democractic, trupul dictaturii, insa unele naravuri sint departe de a se fi schimbat. Timpul a trecut, vizita de lucru a ramas. In invatamintul preuniversitar, de pilda, acest obicei s-a pastrat aproape neschimbat. In trecut, scolile erau luate la puricat de nevazutele brigazi. "Vine brigada, vine brigada", susoteau, cu teama, profesorii iar copiii erau nevoiti sa vina la ore apretati, frezati si cu temele caligrafiate. Bineinteles, brigada nu prea dadea piept cu sinergia claselor. Totusi, cind organele de control hotarau sa intre la ore, scena era - vai, ce coincidenta! - pregatita din vreme. Lectiile erau atent regizate, copiii erau instruiti in ce ordine sa ridice mina si ce raspunsuri, care mai de care mai pompoase, sa dea. Cu prilejul unei asemenea inspectii, procesul didactic intra in zodia farsei iar genialitatea devenea fenomen de masa. Existau, in epoca de aur, doua tipuri de lectii: lectia reala, intemeiata pe spaime si pe constringeri uneori absurde, si lectia festiva, o irealitate de prost gust, gaunoasa ca mintile corifeilor educatiei, prin care copiii erau transformati, ca peste noapte, in tovarasi cultivati, cetateni de nadejde ai patriei. Vremea a trecut, divortul intre realitate si festivism nu s-a realizat. In prezent, ori