Calendaristic, secolul XX începea în 1901. Istoricii au consemnat un fapt relevant. Şi anume, că astronomul curţii regale a Angliei hotărâse, cu un an înainte, că secolul XIX nu avea să se sfârşească în 1899, cum cerea tradiţia. Aşadar, 1900 a fost cel din urmă an al unui veac progresist, activ şi bogat. Cel mai prosper din toate timpurile de până atunci. Motiv pentru care omenirea s-a ataşat atât de mult de acest secol încât, practic, l-a prelungit până în preajma Primului Război Mondial.

Lumea păşea într-o nouă eră a civilizaţiei. Industria îşi luase avânt. Producţia se despărţea de vechea tehnică, manuală. Maşinismul îşi făcuse intrarea în istorie. Apăruseră deja mari aglomerări urbane. Milioane de oameni se mutau de la sate în oraşe, deveneau muncitori industriali. Creşteau continuu numărul de fabrici şi cererea de forţă de muncă. Se schimba însuşi modul de viaţă, se dezvoltau pieţele de mărfuri şi de bani, creştea nivelul de trai. România, care dobândise mai multe avantaje comparative urcase în acest tren. Deşi avea bilet de clasa a treia. Creditul se dezvolta ca instituţie, chiar dacă cu frâna de mână trasă. Activitatea bancară se mişca nu numai către poziţiile dominante ale economiei, ci şi în direcţia micilor companii. Prin arterele societăţii moneda circula, alerga chiar. Viaţa economică se străduia s-o capteze.

Asta nu însemna că ţara era bogată. Domina sărăcia. Marea masă a populaţiei, starea a treia, fie că abia începea să guste din bunăstare cu linguriţa, fie că nu ajunsese încă la bunăstare. Stilul de viaţă de zi cu zi obliga cea mai mare parte a populaţiei să-şi restrângă drastic cheltuielile, pentru că niciodată nu ajungeau banii. Iar o schimbare a stilului de viaţă ar fi fost posibilă numai într-o altă ecuaţie economică, mai apropiată de cerinţele vremii, care să valorifice mai bine proprietatea şi să dinamizeze munca, producţia, ven