* Bună dimineaţa şi bine v-am regăsit sănătoşi! Am fost şi noi plecaţi oarecum departe de aparat (la televizor ne referim: aveam şi acolo, dar întâmpinam bariere lingvistice de neridicat) şi departe de lumea dezlănţuită. Departe şi de natura dezlănţuită, fiindcă acolo era soare, erau doar câţiva norişori pufoşi, ca nişte scame agăţate de piscurile munţilor, care coabitau cu briza, era multă apă, dar nu prin casele oamenilor, ci doar prin piscine (şi, bineînţeles, în marea cea mare), era multă bere, erau veselie, hărmălaie, se auzeau doar muzică şi chiote vesele de turişti, plus susurul pârâului care curgea pe toboganul acvatic. Una peste alta, a fost şi s-a terminat: de-acum, la anul!
* Când ne-am întors şi am deschis televizorul, pentru prima dată după opt zile, ne-am cam speriat, fiindcă erau imagini de groază, greu de privit; după ce s-au terminat acele secvenţe cu politicieni români, am urmărit şi materiale de la inundaţii. Cu prilejul ăsta, ne-am dat seama încă o dată că istoria se repetă pe toate planurile: în 2010 am păţit o chestie similară, am plecat în concediu (cu vreo două săptămâni mai târziu, ce-i drept) tot într-o perioadă ploioasă (din avionul ieşit printre nori nu ştiam dacă apa aia de jos e vreun sat românesc sau Marea Marmara) şi ne-am întors tot după o tură de inundaţii. Şi atunci, şi acum, am auzit la televizor reporteri băgând textul cu "localnicii au rămas fără agoniseala lor de-o viaţă", de unde se poate înţelege că aceşti localnici trăiesc puţin, cam cât timp trece de la o inundaţie la alta.
* Asemenea fenomene meteo extreme prin părţile noastre permit prezentatorilor de ştiri să deschidă sertarul cu expresii speciale şi să refolosească nişte comparaţii - de pildă, când e grindină, comparaţia cu ouăle de diverse. Cele mai întâlnite sunt bucăţile de gheaţă cât ouăle de porumbel şi, în cazuri mai grave, de găină (n-am auzi
