Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Obama vrea să reconstruiască Afganistanul şi Pakistanul

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 22 ianuarie 2010 ·

Statele Unite au prezentat ieri o nouă strategie civilă pentru Afganistan, cu o săptămână înainte de conferinţa donatorilor pentru această ţară, care va reuni la Londra, la 28 ianuarie, aproximativ 60 de ţări, relatează AFP. Sursa: ReutersSursa: Reuters

1 /. Ministrul britanic al Afacerilor Externe, David Miliband, invitat la Washington, a făcut o declaraţie în faţa Senatului, după ce s-a întâlnit cu omologul său american, Hillary Clinton, la Departamentul de Stat. Prezenţa acestuia la Washington a marcat, neoficial, începutul conferinţei, în urma căreia Washingtonul şi Londra speră că va rezulta un angajament civil şi militar substanţial din partea celor 60 de ţări care şi-au anunţat participarea. În ceea ce priveşte partea americană, "Strategia regională de stabilizare a Afganistanului şi Pakistanului", dezvăluită după aproximativ două luni de la data anunţului preşedintelui american, Barack Obama, privind suplimentarea masivă a trupelor în Afganistan şi pregătită de emisarul american Richard Holbrooke, promite stabilirea unei "relaţii pe termen lung" cu aceste două ţări. Scopul principal al demersului: diminuarea extremismului prin intermediul acţiunii politice şi ajutorului economic. Mai mult decat un exerciţiu

"Departe de a fi un simplu exerciţiu de «construcţie a statelor», aceste programe ţintesc un nivel realist de progrese în sectoare esenţiale", a declarat, într-un comunicat, Clinton. Spre deosebire de război, acestea nu vor fi limitate în timp.

În Afganistan, administraţia Obama doreşte în 2010 o creştere de 20 până la 30 la sută a numărului de consilieri civili americani prezenţi în această ţară, care în prezent sunt aproximativ 1.000. O parte dintre ei vor fi afectaţi unui plan de dezvoltare a agriculturii. SUA vrea să taie finanţarea al-Qaida

În lupta împotriva talibanilor şi al-Qaida, Statele Unite vor să lovească mai puternic fl

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei, în apropiere de Timișoara

Press Alert acum 54 minute
Foto: Arhivă Clipe de groază în localitatea timișeană Giarmata Vii, la câțiva kilometri din Timișoara. Un bărbat și-a dat foc în grădină, sub privirile a doi adolescenți. „Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, polițiștii Secției 1 Rurale Timișoara a

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Un incendiu puternic a izbucnit lângă Mănăstirea Voroneț, din județul Suceava. Există pericolul extinderii focului

Gandul acum 39 minute
Un incendiu puternic a izbucnit, sâmbătă, în jurul orei 15.00, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. Din cauza faptului că bate vântul, există pericolul ca incendiul să se extindă. Casa care a luat foc se află în ap

Ce spune Nicușor Dan despre producerea unui cutremur în București. „O să fie rău!”

Gandul acum 57 minute
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că dacă vine un cutremur ”o să fie rău” în Bucureşti deoarece sunt aceleaşi clădiri care au trecut şi prin cutremurul din 1977. El a menţionat că teoretic blocurile noi respectă toate cerinţele, dar practic

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum o ora
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum 2 ore
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace

Radio Mures acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace. Șeful statului a adăgat că ‘gândurile noastre se îndreaptă şi către seme

Thomas Bach risipeşte îndoielile: „Ceremonia de deschidere la Paris 2024 va avea loc pe Sena”

Mediafax acum o ora
Răspunzând la îngrijorările tot mai mari privind securitatea evenimentului, pe fondul ameninţării unor posibile atacuri teroriste, el a declarat: „Decizia este clară: va fi pe Sena", a spus el la postul de radio El Mon a RAC1, citat de insidethegame

Negociatorii Hamas, la Cairo, la discuţii privind un armistiţiu în Gaza. Şeful CIA este şi el acolo

Mediafax acum 41 minute
Negociatori ai Hamas au mers la Cairo pentru discuţii privind încetarea focului în Fâşia Gaza. Directorul CIA a ajuns şi el la Cairo, relatează surse egiptene.

VIDEO Imagini virale de la Constanța: O mașină a Poliției Locale s-a împotmolit într-o baltă pe plajă

HotNews acum o ora
Imagini cu o maşină a Poliţiei Locale Constanţa care a rămas blocată într-o baltă formată în nisip, pe o plajă, au fost distribuite în mediul online. În imagini se vede cum doi agenţi se chinuie să scoată maşina, unul dintre el umblând desculţ, în t

Vremea

București
acum

20°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°