Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Conducerea TVR are zilele numărate

Publicat in Jurnalul, marți 29 mai 2012 ·

Rapoartele de activitate ale SRTV şi SRR vor fi discutate în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 12 iunie, a anunţat ieri ministrul pentru relaţia cu Parlamentul, Mircea Duşa. Anunţul ministrului vine după ce surse din USL au declarat pentru Jurnalul Naţional că parlamentarii Uniunii au primit mandat să respingă la vot raportul de activitate al TVR. Potrivit reglementărilor în vigoare, dacă raportul va fi respins de plenul reunit al Parlamentului, votul va atrage după sine demiterea actualului Consiliu de Administraţie al TVR şi al preşedintelui-director, Alexandru Lăzescu.

Spre deosebire de TVR, al cărei raport pe 2011 depus luna trecută la Parlament arată că situaţia financiară a instituţiei este dezastruoasă, radioul public (SRR) stă chiar bine. Anul trecut, SRR a înregistrat un profit brut de 4.837.572 de lei (4.209.533 de lei ­ profit net), în creştere faţă de 2010, când profitul brut a fost de 1.664.640 de lei (334.454 de lei ­ profit net). Potrivit raportului pe 2011, SRR a avut anul trecut venituri în cuantum de 405.314.961 de lei (faţă de 400.555.177 de lei în 2010) şi cheltuieli de 400.477.389 de lei (faţă de 398.890.537 de lei în 2010).

În schimb, televiziunea publică a avut anul trecut venituri totale de 583.033.757 de lei şi cheltuieli totale de 743.841.666 de lei. Totodată, cifra de afaceri netă a SRTv a fost, anul trecut, de 544.416.845 de lei. Potrivit raportului, activitatea economică în anul 2011 s-a încheiat cu un deficit brut de 160.807.909 lei, cu 0,71% mai mic decât în anul 2010 (când deficitul TVR a fost de 161.923.883 de lei). Potrivit TVR, instituţia are un deficit de aproape 60 de milioane de euro. Între timp, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a blocat conturile TVR din cauza unor datorii la buget de 308 milioane de lei. TVR a recunoscut într-un comunicat de presă blocarea conturilor,

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 20 minute
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei pentru al treilea mandat

News.ro acum 35 minute
Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei, câştigând un al treilea mandat istoric în urma unei competiţii dramatice, scrie The Guradian. Khan a fost declarat sâmbătă după-amiază învingător în faţa candidatei conservatoare, Susan Hall. Primarul Londre

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Bilanţul victimelor inundaţiilor din Brazilia urcă la 56 de morţi. Zeci de persoane sunt date dispărute

Mediafax acum o ora
Bilanţul victimelor inundaţiilor în urma ploilor abundente din unlimele zile din statul Rio Grande do Sul, din sudul Braziliei, a crescut la 56 de morţi. Autorităţile locale anunţă sâmbătă că zeci de persoane sunt date dispărute.

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Aeronava care aduce Lumina Sfântă din Ierusalim a aterizat în România

Mediafax acum 41 minute
Delegaţia care aduce Sfânta Lumină de la Ierusalim îl are în frunte pe părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, care de 15 ani are misiunea de a aduce Lumina din Ţara Sfântă. Lumina

Circulaţie cu dificultate pe DN 2, în judeţul Bacău, după un accident: doi răniţi

Mediafax acum 48 minute
Circulaţia rutieră se desfăşoară cu dificultate, sâmbătă seara, pe DN 2, în zona localităţii Onişcani, judeţul Bacău, în urma unui accident rutier. Două persoane au fost rănite. Un alt accident a avut loc pe Autostrada A7, tot în Bacău.

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum o ora
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 4 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Vremea

București
acum

20°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°