Ultima tusa Croseul (de dreapta) al lui Tariceanu - chiar si nu unul de durata - modifica radical stilul politicii romanesti actuale. El spune demonstrativ elegant: se poate! Oferindu-se ca sac de antrenament unui specimen din chiar ringul de box, Tariceanu, elegantul, a lasat - deja prea multa vreme - impresia unui om civilizat care nu are decit solutia elegantei.
Acea eleganta care disparuse o data cu disparitia unui partid liberal, tinta principala a gulagului autohton.
Iata insa ca nu disparuse.
Revenite, miraculos, din afundurile totalitarismului - zdruncinat rau in 1989 - partidele istorice au asanat dintr-odata aerul. Naucind pe unii, speriind pe altii. Naucind pe cei ce nu mai credeau intr-o asemenea revenire, speriind pe acaparatorii noii puteri, criptocomunistii agresivului iliescianism. Cit a trait un Coposu - personaj exemplar, chiar si pentru noii acaparatori - partidul sau a avut un cuvint greu in configuratia postdecembrista. Amploarea acordata funeraliilor sale de catre fortele restaurationiste n-a fost decit perfida jubilatie in fata disparitiei partidului care, alaturi de cel liberal, a reconfigurat actuala Romanie.
Urmatoarea tinta ar fi fost, fireste, liberalismul. Reafirmat - in date dramatice - dupa jumatate de secol totalitar si deranjind regruparile comunismului fardat.
Ce spectacol grandios oferea un Dan Amedeu Lazarescu in fata securismului tropaitor din acel inceput de parlament postceausist! Chiar daca numerele de atractie ale sarmantului personaj deranjau periculos scenariul restauratiei, primitivii reziduurilor totalitare nu-si puteau reprima elementara distractie a noutatii.
Anii au trecut.
Nu si atavismele comunismului autohton.
Implicarea Partidului National Liberal in urmatoarele configuratii avea sa fie fapt peste care nu mai puteau trece revigoratele tombatere.
Neavind atuurile carismei
