Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ţeapa de 2.000 de euro prin metoda fiului care a avut un accident

Publicat in Monitorul de Suceava, vineri 3 mai 2013 ·

Poliţia municipiului Suceava a fost sesizată de o nouă ţeapă prin metoda fiului care a avut un accident, prejudiciul fiind mare, de peste 2.000 de euro.

Ioana L., în vârstă de 64 de ani, din Suceava, a fost sunată pe telefonul fix joi, 2 mai, în jurul orei 13.30, de un individ care i-a spus că este avocat şi că fiul ei a accidentat grav cu maşina o persoană.

După un scenariu deja clasic, dar din păcate încă eficient pentru escroci, „avocatul” i-a spus că fiul este în anchetă la poliţie şi nu poate fi contactat. Individul i-a cerut femeii „discreţie maximă” şi să trimită urgent prin cont bacncar 2.000 de euro, pentru ca fiul său să nu ajungă după gratii.

Feemia a trimis suma de 2.000 euro, achitând şi un comision de 76 euro, comunicând totodată persoanei de la telefon codul de ridicare a banilor.

Poliţiştii au înregistrat un nou dosar penal cu autor necunoscut şi au transmis un apel către suceveni, unul care se adaugă multor altora din ultima perioadă, care însă din păcate nu au reuşit să stopeze aceste înşelăciuni.

„Poliţiştii reamintesc cetăţenilor să manifeste maximă responsabilitate când sunt subiecţii unor astfel de abordări, să fie reticenţi şi să nu dea curs unor astfel de cereri. În cazul în care întâlnesc astfel de situaţii, cetăţenii sunt rugaţi să le semnaleze de îndată poliţiei prin apelarea numărului de urgenţe 112.

Reamintim cetăţenilor că plata unor sume de bani către părţile vătămate în cazul săvârşirii unor infracţiuni nu exonerează de răspundere penală pe autorul de infracţiune, astfel de practici fiind doar metode de înşelare a persoanelor şi de realizare a unor venituri injuste”, se arată într-un comunicat al Poliţiei.

Poliţia municipiului Suceava a fost sesizată de o nouă ţeapă prin metoda fiului care a avut un accident, prejudiciul fiind mare, de peste 2.000 de euro.

Ioana L., în vârstă d

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 2 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 41 minute
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum o ora
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 4 ore
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

Ministrul Sănătăţii, despre scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimon: Cu siguranţă a fost un conflict intern / Este nepermis să foloseşti astfel de scandaluri politice, dar lipsa de responsabilitate se manifestă, din păcate, şi în zona politică

News.ro acum 3 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat miercuri, despre scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimon, că a fost csiguranţă un conflict intern, El a precizat că suntem şi în campania electorală, şi astfel de scandaluri sunt folosite politic

Dennis Man şi Valentin Mihăilă au promovat în Serie A

News.ro acum o ora
Formaţia Parma, la care joacă Dennis Man şi Valentin Mihăilă, a obţiinut, miercuri, promovarea în primul eşalon din Italia. În etapa a 36-a din Serie B, antepenultima a sezonului, Parma a remizat în deplasare cu Bari, scor 1-1. Mihăilă a jucat pe to

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 5 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Antony Blinken a vizitat punctul de trecere pentru ajutorul umanitar dinspre Israel către Fâşia Gaza, de la Kerem Shalom VIDEO

Ziare.com acum o ora
Secretarul de stat american, Antony Blinken, a fost miercuri, 1mai, la Kerem Shalom, unul din punctele de trecere pentru ajutorul umanitar dinspre Israel către Fâşia Gaza, informează AFP şi Reuters. Blinken a putut vedea 10 camioane aşteptând să int

Descoperirea terifiantă făcută de arheologi în casa lui Hermann Goring, prietenul lui Adolf Hitler: „Am fost complet șocați"

Ziua News acum o ora
Schelete înfiorătoare, cu membre lipsă, au fost găsite în „Bârlogul Lupului", unde a locuit cândva un apropiat de top al lui Hitler, relatează The Sun. Arheologii germani și polonezi au făcut această descoperire înfricoșătoare în timp ce făceau săpă

Ce pensie ar avea Klaus Iohannis, președintele României. A răbufnit și a aruncat pe „masa” o sumă uriașă

Cancan acum 5 ore
Klaus Iohannis a luat decizia! Președintele României şi-a depus cererea de pensionare din învățământ. Câți bani va încasa după o carieră de 42 de ani de predat la catedră? După 27 de ani, postul de profesor de Fizică de la Colegiul Național „Samuel

Vremea

București
acum

16°
mie.

11°/21°
joi

13°/16°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/21°
Iasi
acum

17°
mie.

10°/23°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/21°
Constanta
acum

13°
mie.

13°/15°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

8°/20°
joi

9°/21°
vin.

11°/21°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

15°
mie.

10°/22°
joi

12°/22°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/21°