Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus trimiterea în judecată a lui Ion Stan, deputat în Parlamentul României, în sarcina căruia s-au reţinut două infracţiuni de trafic de influenţă. La Curtea Supremă se judecă o cerere de ridicare a interdicției de părăsire a țării. Primul termen al procesului a fost stabilit pentru luna iunie.
Pentru termenul de azi, deputatul a trimis o cerere prin fax, cerere care urmează a fi analizată de judecători. Potrivit procurorilor, în perioada 12 -14 noiembrie 2012, Ion Stan, deputat în Parlamentul României, a solicitat unui denunţător 130.000 lei, bani destinaţi achiziţionării combustibilului necesar unor autoturisme ce urmau a fi folosite în cursul campaniei electorale, precum şi achiziţionării de produse alimentare ce urmau a fi împărţite în preajma alegerilor parlamentare.
Ion Stan a pretins banii lăsând să se înţeleagă că are influenţă asupra unor funcţionari cu putere de decizie, în vederea înlesnirii derulării unor contracte în curs, precum şi pentru obţinerea unor noi contracte de lucrări, de către firmele controlate direct sau indirect de denunţător.
Banii primiţi prin intermediul şoferului
În zilele de 16, 19, 21 şi 22 noiembrie 2012, se arată în rechizitoriu, Ion Stan ar fi primit, prin intermediul şoferului său, Florin Sarca, patru tranşe a câte 15.000 de lei fiecare (în total 60.000 lei) o parte din bani fiind folosiţi pentru achiziţionarea unor materiale de promovare ce urmau a fi împărţite în campania electorală.
În perioada mai-noiembrie 2009, mai arată anchetatorii, Stan Ion, având funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene Dâmboviţa a unui partid politic, în baza unei pretinderi anterioare, ar fi primit, în mod indirect, în beneficiul formaţiunii politice din care face parte, de la acelaşi denunţător, produse pentru campania electorală în valoare de circa 535.000 le