Pasagerii companiilor aeriene vor avea parte de călătorii mai scurte cu până la 50% către destinatii exotice, datorită unei noi relaxări a normelor de aviaţie, scrie Daily Mail.
Aceasta ar putea însemna, de asemenea, bilete de avion mai ieftine şi zboruri mai puţin poluante. Noile norme vor permite transportatorilor care operează în Pacificul de Sud să o ia pe "scurtatură", pe deasupra Polului Nord, pentru prima dată. Piloţii din Australia ce transportă pasageri în America de Sud vor putea să realizeze economii mari în timp şi de carburanţi.
Noile norme înseamnă, de exemplu, că avioanele din Marea Britanie vor fi în măsură să zboare non-stop, fără escală - cu ajutorul "scurtăturii lui Moş Crăciun" - pe deasupra Polului Nord, către destinaţii precum Hawaii, Alaska sau Polinezia franceză.
Călătorii mai scurte, bilete de avion mai ieftine, mai puţin combustibil şi implicit emisii mai reduse de dioxid de carbon sunt avantajele noilor norme din aviaţie.
Prima companie aeriană care va profita de noile condiţii de zbor este Air New Zealand. "Acest lucru înseamnă că avionul poate acoperi un traseu mai drept între două oraşe şi aceasta este bine pentru mediu", a declarat David Morgan, pilot şef de Air New Zealand.
"Se foloseşte mai puţin combustibi, mai puţin dioxid de carbon este emis în atmosferă. De asemenea, zborurile sunt potenţial mai scurte, iar pasagerii pot ajunge mai repede la destinaţie", a spus Morgan.
Preşedintele companiei aeriene Virgin Atlantic, Sir Richard Branson, este de părer că prin noua normă se deschide "o întreagă lume nouă". "Flota noastră de avioane 787 ar putea zbura către Honolulu sau chiar Fiji într-o singură zi", a spus Branson.
Avioanele au mai zburat pe deasupra Polului Nord în timpul Războiului Rece, în anii '50, pentru a evita spaţiul aerian al fostei URSS.
Zboruri din Londra
Fiji (10.000 mile