Înfiinţat în 1974 după concepte moderne de organizare, Spitalul de Boli Cronice „Sf. Luca” Bucureşti s-a remarcat prin nivelul ridicat al îngrijirilor şi prin activitatea de cercetare. O prezentare a evoluţiei şi realizărilor spitalului ne este oferită de dl Adrian Constantin, managerul instituţiei, în ciclul: În căutarea istoriei medicinii prin spitale.
Intrat în funcţiune la 1 iunie 1974, Spitalul de Boli Cronice „Sf. Luca“ Bucureşti era, la apariţie, o complementaritate binevenită la spitalele generale de acuţi şi de urgenţă, profilul de postacuţi – eficientizat printr-un compartiment de recuperare – fiind altceva decât spitalele de cronici existente la vremea respectivă, mai degrabă „depozite“ de bolnavi, abandonaţi unei îngrijiri minimale, fără mijloace deosebite de investigaţie şi terapie, insuficient încadrate cu personal de specialitate, fără o concepţie de organizare şi funcţionare, fără un management specific. Era un concept nou, modern, pentru care militase cu persuasiune dl dr. Constantin Bogdan timp de aproape un deceniu (memorii, articole în presa centrală şi de specialitate, comunicări la diversele reuniuni profesionale şi ştiinţifice organizate în acea perioadă). Autorităţile – Ministerul Sănătăţii, Direcţia Sanitară, Primăria Capitalei – au aprobat astfel investiţia, începută în 1970 şi finalizată în 1974. Dr. Constantin Bogdan a fost cooptat în colectivul de proiectare şi consultant în organizare şi funcţionare pe perioada construcţiei şi dotărilor şi, odată cu inaugurarea, numit director, funcţie pe care a deţinut-o trei decenii. Spitalul actual a avut un precursor: un compartiment de boli cronice, cu o capacitate de 160 de paturi repartizate în trei secţii, unde lucrau patru medici internişti. Aceste secţii funcţionau pe terenul actualului spital, într-un local din „barăci“, surprinzător de funcţionale. În 1952, prin decizia aut