Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Craiova: Turiştii dau bir cu fugiţii

Publicat in Adevarul, vineri 30 octombrie 2009 ·

Numărul turiştilor care ajung în Bănie a scăzut în primele nouă luni ale anului cu aproape 40% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.Doar 3.600 de străini s-au cazat la hotelurile craiovene din ianuarie până în septembrie.

Turiştii par să întoarcă spatele Craiovei, în ciuda investiţiilor făcute de autorităţile locale pentru atragerea vizitatorilor în oraşul de pe Jiu. În primele nouă luni ale anului, numărul celor care au trecut pragul hotelurilor din Craiova s-a redus cu aproape 40% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, de la 43.000 de turişti la puţin peste 27.000, potrivit datelor centralizate de Direcţia Regională de Statistică de la 24 de unităţi de cazare din judeţ. În plus, nici perioadele de şedere nu mai sunt atât de lungi ca pe vremuri. Dacă anul trecut turiştii nu plecau decât după ce băteau Bănia în lung şi în lat timp de trei zile, în 2009 vizitatorii oraşului abia dacă mai stau două zile la hotel, cât să-şi rezolve problemele.

Scazi veniturile, scazi şi cheltuielile

Situaţia îi îngrijorează pe hotelieri, care spun însă că, în vremuri de criză, cel mai mult contează să ştii să gestionezi pierderea. „Am venituri cu 200.000 lei mai mici faţă de anul trecut la activităţile de alimentaţie publică şi cazare, dar depinde foarte mult de management. Nu m-aş putea plânge că e alarmant acest procent cauzat de criză pentru că, în acelaşi timp, am redus cheltuielile cu 220.000 lei“, a spus Constantin Răducănoiu, directorul Parc Turism, care are în administrare hotelul Parc din Craiova.

Mai puţini, dar mai pretenţioşi

Cei mai mulţi vizitatori care s-au cazat în Craiova de la începutul anului până la sfârşitul lunii septembrie sunt români. Doar 3.600 de străini au venit la hotelurile craiovene şi cei mai mulţi dintre aceştia sunt italieni, nemţi, greci şi bulgari. În mod paradoxal, potrivit datelor furnizate de DRS Dolj, deşi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum o ora
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 3 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 4 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Cum evaluează spionajul american războiul din Ucraina și relația cu China

HotNews acum 45 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua cu tactici agresive în Ucraina, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând, a declarat joi o

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 5 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 2 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 4 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Parlamentul sârb a aprobat guvernul de coaliţie condus de Milos Vucevic. Doi dintre membrii executivului sunt proruşi sancţionaţi de SUA

News.ro acum 4 ore
Parlamentul sârb a aprobat joi guvernul de coaliţie al premierului desemnat Milos Vucevic, care a spus că va fi un executiv "de continuitate", ce va trebui să conducă ţara balcanică prin provocările geopolitice din regiune şi tensiunile cu Kosovo, r

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 4 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/24°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°