Minunată inițiativa asta cu stingerea luminii de „Ora Pămîntului“! Din beznă, Doamne, am apărut, în beznă să ne-ntoarcem! Să mai spună cineva că Ceaușescu n-a fost un vizionar. Dar, mă rog, dacă unii se simt bine așa, dacă au ei conștiința mai liniștită și somnul mai dulce, fără coșmaruri inutile, dacă așa, chinuindu-se cu becuri „economice“ care umplu locul cu o lumină puțină și rece, ca la morgă, se simt mai cetățeni, foarte bine, să fie la ei acasă. Dar de ce ne obligă pe toți să ne autoflagelăm? Povestea asta cu ecologia și cu reîntoarcerea la natură a ajuns de o stupiditate extremă. Ca să fim buni cetățeni, ar trebui să ne rușinăm că trăim confortabil și să ne întoarcem în peșteri. Mulțumesc, nu. Mă tot întreb dacă reciclatul deșeurilor are, cu adevărat, o importanță economică sau e doar încă un mijloc de a ne întări conștiința civică și, evident, un mod de a ne ocupa timpul și gîndurile. Nu sînt deloc sigur că acele containere de culori diferite – albastru, normal, pentru hîrtie, cum ne-a învățat Radu Muntean; galben pentru plastic și metal; verde pentru sticlă (Funar ar fi pus roșu) în care înghesui conștiincios ce-mi prisoseștesînt și încărcate în camioane cu bene separate. Și mai puțin știu unde și cum sînt golite benele. Le-o fi urmărit vreodată cineva, să vadă? Tare mă tem că sînt descărcate la grămadă, în deplină fraternitate și egalitate între deșeuri. Oricum, un avantaj tot ar fi: de cînd reciclez, duc mai puțin la ghenă; dacă ar face-o mai mulți din blocuri, ghenele s-ar înfunda mai rar. Miracolul ecologiei! Cît despre ocupatul minții, în Japonia ar fi trebuit să citesc instrucțiuni destul de complicate ca să învăț să reciclez științific. Și apăreau periodic, în campus, norme noi pentru reciclare. Am renunțat repede, reciclam și eu după cum mă ducea mintea cea proastă de est-european. Nu m-au prins. Deși acolo, da, e treabă serioasă, tratată ca