Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suceava: Brutarii lucrează la peste 50 de grade

Publicat in Adevarul, luni 16 august 2010 ·

Angajaţii beau apă mereu, ies afară din jumătate în jumătate de oră şi stau cu schimbul lângă cuptoare. Pentru salariaţii din unităţile unde se coc pâinea sau alte produse de panificaţie, canicula de afară e „răcoare“.

Fie că lucrează în brutării sau la chioşcurile unde se fac covrigi, oamenii fac faţă cu greu căldurii degajate de cuptoare. Pe caniculă, brutarii stau cu rândul lângă cuptoare şi ies afară la fiecare jumătate de oră ca să ia o gură de aer proaspăt.

Sorin Ţurcan, în vârstă de 24 de ani, lucreză într-o covrigărie de la ora 7.00 până la ora 17.00, o dată la două zile. Rolul său este să „culeagă“ covrigii care se coc în instalaţiile speciale.

„Suntem mulţumiţi că avem un serviciu“

„Lângă cuptoare temperatura se ridică peste 50 de grade Celsius. Nu avem ce face, suntem mulţumiţi că avem un serviciu în condiţiile în care peste tot se fac disponibilizări. Nu stăm non stop în căldură, mai facem cu schimbul şi bem multă apă. Patronul are grijă de noi şi ne dă apă“, ne-a spus acesta ştergându-şi fruntea cu un prosop.

Cu un zâmbet amar, el se consolează cu ideea că „astea sunt condiţiile în România“ şi că aşteaptă să vină iarna pentru că atunci îi va fi mai bine. Cea mai eficientă metodă de a rezista căldurii emanate de cuptor este consumul de apă rece, susţin brutarii. Cei mai norocoşi dintre ei au duşuri la locul de muncă, însă aceştia sunt foarte puţini. Florin Boicu, brutar de 10 ani, spune că îi place munca lui, numai că, după ore întregi de stat lângă cuptor, ar vrea să plece toată vara pe litoral sau să lucreze pe timp de caniculă într-o fabrică de îngheţată.

„Prin mâinile mele trec zilnic 800 kg de pâine“

„E foarte cald lângă cuptoare, dar ne-am obişnuit. De multe ori mă gândesc să stau toată vara la mare. Bag pâinea în cuptor şi, ca să nu stau în căldură, cât se coace pâinea,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum 17 minute
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

ANPC: La vopsirea ouălor nu utilizaţi vopsea pentru alte destinaţii, precum cea tipografică sau pentru textile. Poate prezenta un real pericol pentru sănătate / Sfecla roşie este ideală pentru a vopsi ouăle

News.ro acum o ora
Directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, afirmă că la vopsirea ouălor nu trebuie utilizată vopsea pentru alte destinaţii, cum ar fi cea tipografică sau pentru textile, deoarece acestea p

Program Mega Image de Paște 202. Orar special pentru magazinele Mega Image

HotNews acum 26 minute
În perioada sărbătorilor de Paște, Mega Image va avea un program special ca în fiecare an. Mega ImageFoto: Dreamstime 1-3 mai: program normal; 4 mai: 07:00 – 19:00; 5 mai: INCHIS; 6 mai: 09-19:00 7 mai- program normal sursă foto Dreamstime

Medicul român care și-a ucis amanta în Ungaria va fi adus în România. Noi detalii din anchetă

Ziare.com acum o ora
Medicul Dan Stamatiu, cel care şi-a împuşcat mortal fosta amantă în Ungaria şi l-a rănit grav pe soţul ei, în faţa gemenilor cuplului în urmă cu 8 ani, va fi adus în țară pentru executarea pedepesei, la cererea autorităților din Ungaria. Dan Stamati

Joia Mare din Săptămâna Patimilor se mai numeşte şi Joia Neagră - Femeile vopsesc ouăle. Nu se lucrează în această zi şi se face, în schimb, borş. Cine doarme în această zi va fi leneş şi netrebnic

News.ro acum 4 ore
Joia Mare din Săptămâna Patimilor se mai numeşte Joia Neagră sau Joimăriţă. În această zi, femeile vopsesc ouăle. Cine n-a terminat de tors nici că mai toarce. Joimăriţa le pedepseşte pe femeile leneşe, le bate peste degete şi le arde cânepa netoars

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum 3 ore
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

Ciucă, de Ziua Tineretului: Orice politician într-o funcţie de decizie are datoria morală de a se asigura că tinerii au parte de condiţii care să le favorizeze dezvoltarea profesională şi maturizarea armonioasă. Investind în tineri, investim în România

News.ro acum o ora
Liderul PNL, preşedintele Senatului Nicolae Ciucă, afirmă, în mesajul transmis cu ocazia Zilei Tineretului, că orice politician ajuns într-o funcţie de decizie are datoria morală de a se asigura că tinerii au parte de condiţii care să le favorizeze

Andreea Beatrice Ana (23 de ani), campioană europeană la lupte, este invitata emisiunii ,,Drumul spre Paris’’ de joi, 2 mai, de la ora 19:00

Gandul acum o ora
Andreea Beatrice Ana (23 de ani), campioană europeană la lupte, este invitata emisiunii Drumul spre Paris, realizată de jurnalistul Daniel Nazare. Sportiva română Andreea Beatrice Ana s-a calificat, acum patru săptămâni, la Jocurile Olimpice de la P

Primul vot din viaţă. Ministerul Educaţiei: Pe 9 iunie, peste 1,1 milioane de tineri vor avea prima lor experienţă de vot

Mediafax acum o ora
De Ziua Naţională a Tineretului, Ministerul Educaţiei îi îndeamnă pe tineri să se implice activ în procesul democratic şi să îşi facă vocea auzită prin vot. „Anul 2024 este un an în care se vor desfăşura patru rânduri de alegeri în România: europarl

Pentru prima dată, AstraZeneca recunoaște: „Vaccinul anti-Covid poate provoca tromboze rare"

HotNews acum 7 ore
Compania biofarmaceutică internațională AstraZeneca a recunoscut pentru prima dată că unul dintre efectele secundare ale vaccinului său împotriva Covid-19 ar putea fi sindromul de tromboză cu trombocitopenie (TTS), scrie "The Telegraph", citând docu

Vremea

București
acum

18°
joi

13°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

23°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

15°
joi

12°/15°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/20°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/23°