Programată pentru această după-amiază, în jurul orei 16.00, sosirea la Cluj a echipei de fotbal Sporting Braga a fost pusă serios sub semnul întrebării. În cele din urmă, delegația portugheză a ajuns cu bine la Cluj.
Ceața deasă a paralizat astăzi activitatea aeroportului din Cluj.
Niciun avion nu a putut decola și nici ateriza la Cluj. Avionul în care se afla o parte a delegației portugheze, jurnaliști și suporteri, nu a mai decolat din Braga la ora stabilită.
Sporting Braga are programată conferința de presă la ora 19.30, iar o jumătate de oră mai târziu antrenamentul deschis.
Jurnaliștii portughezi vor lipsi mai mult ca sigur de la cele două acțiuni.
Și charterul echipei Sporting Lisabona a avut probleme cu aterizarea la Cluj. La un moment dat, s-a zvonit că avionul a fost îndreptat spre Sibiu, de unde echipa lui Jose Peseiro își va continua drumul cu un autocar.
În cele din urmă, avionul a aterizat cu bine la Cluj.
CFR Cluj și Sporting Braga se întâlnesc mâine seară în Gruia, de la 21.45, într-o partidă contând pentru etapa a V-a a Grupei H a UEFA Champions League.
Meciul e decisiv pentru CFR, care în ultima etapă joacă pe ”Old Trafford”.