Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Test de diplomaţie SUA-Rusia

Publicat in Adevarul, duminică 5 iulie 2009 ·

Summitul Obama – Medvedev va arăta dacă cele două părţi sunt pregătite pentru „resetarea“ relaţiilor deteriorate în perioada Bush.Preşedintele american Barack Obama soseşte mâine la Moscova cu intenţia de a şterge animozităţile trecutului. Moscova a fost cuprinsă de agitaţie în ajunul vizitei liderului american Barack Obama. Explicabil, deoarece între SUA şi Rusia nu s-au mai auzit demult veşti bune. Sunt însă pregătite cele două părţi pentru o cooperare reală sau totul de se va limita la „efectul de imagine“ al unui prim summit? Aceasta este întrebarea care îi frământă atât pe analiştii ruşi, cât şi pe cei străini.

Citiţi şi:

Securitatea informatică a SUA se loveşte de problema vieţii private

Liderul de la Casa Albă vrea să reia relaţiile cu Rusia ‘de la zero’

Iranul subiect primordial pentru Obama în Rusia şi la G8

În timpul fostei Administraţii Bush, relaţiile dintre cele două state s-au răcit până la un nivel care amintea de Războiul Rece. Obama, care nu va fi însoţit şi de secretarul de stat Hillary Clinton, pare dispus să continue eforturile lansate de colaboratorii săi, pentru a depăşi animozităţile cu Rusia.

Fantoma Războiului Rece

Obama, al şaselea preşedinte american care merge la Moscova, va trebui să depună, însă, multe eforturi pentru a înlătura fantomele Războiului Rece şi pentru a deschide o nouă eră în relaţiile diplomatice ruso-americane, scrie AFP.

Nici tandemul carismatic format din Bill Clinton şi Boris Elţîn, nici celebrele cuvinte ale lui George W. Bush, care a declarat că a văzut „sufletul“ lui Vladimir Putin, nu au putut înlătura neîncrederea moştenită din trecut şi nici preveni diferendele în dosare precum scutul antirachetă şi Georgia.

În acest context complex, Obama intenţionează să întoarcă pagina Administraţiei Bush şi să ap

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de viituri pe râuri din 17 judeţe

Mediafax acum o ora
Specialiştii INHGA au instituit Codul galben începând de miercuri, de la ora 12.00, până joi la ora 8.00. Astfel, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Săla

Aeroportul Henri Coandă va avea o nouă parcare pentru autoturisme

Mediafax acum 46 minute
Investiţia pentru realizarea unei parcări moderne pentru pasagerii aeroportului vizează lucrări de amploare pe o suprafaţă de 20.265 mp. Termenul de execuţie este de 6 luni de la data începerii lucrărilor şi prevede realizarea a 662 de noi locuri de

VIDEO Bucăți de stânci cad pe Transalpina, care rămâne închisă

HotNews acum 53 minute
Reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova au anunţat, miercuri, că circulaţia rutieră pe Transalpina, între Rânca şi Obârşia Lotrului, rămâne închisă atât timp cât există în continuare pericol pentru siguranţa publică. Î

Restricții de trafic în Capitală: Aproximativ 10.000 de alergători sunt așteptați la Semimaratonul București din acest weekend

Ziare.com acum 36 minute
Aproximativ 10.000 de alergători sunt aşteptaţi la cea de-a 13-a ediţie a Semimaratonului București, competiţie care va avea loc în weekend. Evenimentul reuneşte mai multe curse de alergare, -21 km, ştafetă (3 x 6,5km + 7km + 7,6km), 10km, şi 2,5 km

Florin Piersic, ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios”, încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti / Starea actorului, stabilă în acest moment / Evoluţia imprevizibilă, dată fiind vârsta şi comorbidităţile

News.ro acum 2 ore
Actorul Florin Piersic este ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti, au anunţat, miercuri, oficialii unităţii medicale. Aceştia precizează că starea pacientului este stab

AstraZeneca retrage vaccinul anti-COVID-19! Vezi motivul

Ziua Constanta acum 3 ore
Compania farmaceutică AstraZeneca a anmunțat marți, 07 mai, că va retrage vaccinul anti-COVID-19, la nivel mondial, motivând că există un „surplus de vaccinuri actualizate disponibile”, notează Reuters. "Au fost dezvoltate mai multe variante ale vac

PROSPORT.RO, cel mai citit site de sport din România în ziua de 7 mai 2024

Gandul acum o ora
Site-ul de știri sportive www.prosport.ro, aparținând grupului de presă GÂNDUL MEDIA NETWORK, s-a situat din nou pe primul loc în ceea ce privește numărul de cititori în domeniul SPORT în data de 7 MAI 2024. Conform datelor furnizate de SATI (Studiu

Poliţia de Frontieră: Lucrări de asfaltare pe partea bulgărească a podului Giurgiu – Ruse / Traficul se va desfăşura alternativ, pe o singură bandă

News.ro acum 3 ore
Reprezentanţii Inspectoratului Poliţiei de Frontieră Giurgiu au anunţat, miercuri, că vor fi realizate lucrări de asfaltare pe partea bulgărească a ”Podului Prieteniei” din PTF Giurgiu – Ruse, iar traficul se va desfăşura alternativ, pe o singură ba

Rareş Bogdan: Dacă facem ce trebuie, Sebastian Burduja va fi între 24% şi 28%, exact cum va fi şi Gabriela Firea şi Nicuşor Dan / Partidul extremist AUR, la un scor care nu le va da mai mult de 5 europarlamentari. PNL se bate pentru primul loc

News.ro acum o ora
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat miercuri că, dacă fac ce trebuie, Sebastian Burduja va fi între 24% şi 28%, exact cum va fi şi Gabriela Firea şi Nicuşor Dan şi astfel PNL are o şansă istorică la Capitală. El a mai afirmat că partid

VIDEO Groapa de gunoi din Galați arde de 24 de ore

HotNews acum o ora
Pompierii intervin de aproximativ 24 de ore pentru stingerea incendiului de la groapa de gunoi din zona Tirighina din Galați, unde focul a cuprins aproximativ patru hectare, a transmis, miercuri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţ

Vremea

București
acum

19°
mie.

14°/19°
joi

12°/19°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

15°
mie.

10°/16°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

15°
mie.

13°/16°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/16°
joi

7°/12°
vin.

6°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

20°
mie.

13°/21°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°