Ministerul Educatiei a anuntat ca duminica, 23 decembrie 2012, s-a finalizat transportul in Federatia Rusa a combustibilului nuclear uzat provenind de la Reactorul Nuclear de cercetare si productie radioizotopi VVR-S de pe amplasamentul Institutului National de Fizica si Inginerie Nucleara Horia Hulubei (IFIN-HH) de la Magurele. "Acest fapt reprezinta o premiera pentru tara noastra, fiind prima data cand deseurile radioactive sunt evacuate definitiv de pe teritoriul Romaniei", informeaza Ministerul intr-un comunicat remis HotNews.ro.
Repatrierea combustibilului nuclear uzat slab imbogatit, EK-10, s-a desfasurat in decursul anului 2012 in cadrul Programului de dezafectare a Reactorului Nuclear aprobat si finantat de Guvernul Romaniei, prin trei transporturi: iulie, noiembrie si decembrie, informeaza Ministerul Educatiei. Potrivit comunicatului, intreaga cantitate de combustibil nuclear uzat urmeaza sa fie procesata, iar deseurile radioactive rezultate vor fi depozitate definitiv in Federatia Rusa.
Reactorul Nuclear VVR-S a fost construit in perioada 1955-1957, precizeaza Ministerul, care adauga ca principalele caracteristici tehnice ale reactorului nuclear VVR-S au fost putere termica de maximum 2 MW termici si apa usoara ca agent de racire, moderator si reflector. Combustibilul nuclear utilizat a fost de tip EK-10 (avand imbogatire initiala in Uraniu-235 de 10%) si de tip S-36 (avand imbogatire initiala in Uraniu-235 de 36.6%). A functionat fara incidente in perioada iulie 1957 - decembrie 1997 cand a fost oprit.
Reactorul Nuclear a fost utilizat pentru cercetari stiintifice cu fascicule de neutroni si pentru productie de radioizotopi destinati industriei, agriculturii, cercetarii stiintifice, educatiei si medicinei. In anul 2002, prin HG-418, a fost oprit definitiv in vederea dezafectarii. Combustibilul nuclear uzat inalt imbogatit de tip