Parlamentarii PDL au fost îndemnaţi de către premierul Emil Boc să susţină proiectul de lege care vizează reorganizarea administrativ- teritorială a României în opt regiuni de dezvoltare, măsură ce are ca scop accelerarea absorbţiei fondurilor europene.
Crearea unor regiuni cu statut juridic este o condiţie impusă României pentru a primi cele 10 miliarde de euro de la UE, în perioada 2013-2014. Actuala organizare a ţării datează din 1968 şi nu mai corespunde nevoilor, susţine premierul român, care a declarat, după întâlnirea cu deputaţii democrat-liberali, că în cazul în care nu va avea loc o reformă a organizării administraţiei publice, România îşi diminuează şansele ca din 2013 să mai aducă bani europeni. "În Europa banii se dau pentru absorbţia fondurilor pe componenta administrativă pe structuri apropiate de cele regionale, adică astăzi ceea ce avem nu funcţionează pe interes naţional. Numai România ţi Bulgaria mai au, din punct de vedere administrativ, structuri de sorginte comunistă şi care nu mai fac faţă noilor provocări europene", a spus Emil Boc.
Proiectul presupune împărţirea României în 8 regiuni, dar va fi păstrată, în continuare, denumirea de judeţe, pentru a respecta Constituţia conform căreia România este împărţită pe judeţe, nefiind specificat numărul acestora."România ar putea fi împărţită în opt până la 12 regiuni. Este cu siguranţă o necesitate această reorganizare administrativ-teritorială. De ce este o necesitate? Pentru că pe exerciţiul financiar 2013-2020 fondurile europene se adresează către unităţile teritoriale din Europa care corespund ca organizare teritorială regiunilor, şi nu judeţelor cum sunt la noi. Sunt unităţi administrativ-teritoriale care sunt de rang inferior regiunilor. Asta presupune că dacă România nu face o reorganizare teritorială îşi asumă ca în acest exerciţiu financiar, deci este vorba de 7 ani, să acceseze mu