Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bilantul Sarbatorilor Iasilor

Publicat in Buna Ziua Iasi, miercuri 20 octombrie 2004 ·

•Au fost reprezentate 653 societati comerciale, fata de 350 in anul 2003

Conducerea municipalitatii iesene considera ca, din punct de vedere al organizarii si al rezultatelor obtinute, Sarbatorile Iasilor au fost un succes, chiar daca au fost unele nemultumiri din partea comerciantilor. Astfel, potrivit datelor furnizate ieri, in cadrul unei conferinte de presa, de primarul Gheorghe Nichita, anul acesta au fost prezenti la Iasi aproape de doua ori mai multi comercianti decat in 2003. Este vorba despre prezenta a 653 comercianti la Targul de Toamna, fata de 350 comercianti in anul 2003. Suprafata spatiilor inchiriate anul acesta a fost de 8.031 metri patrati, fata de 2.400 mp in anul 2003. De mentionat insa ca in anul 2003 spatii in suprafata totala de 1.500 metri patrati au fost repartizate cu titlu gratuit. Si in ceea ce priveste incasarile, municipalitatea se poate lauda ca a inregistrat un succes anul acesta. Astfel, valoarea totala a incasarilor din chirii s-a ridicat la 4,9 miliarde lei, iar din sponsorizari a obtinut circa 1,4 miliarde lei, spre deosebire de anul 2003, cand din chirii si sponsorizari au intrat in bugetul local circa 2 miliarde lei. Nici bine nu s-au sfarsit Sarbatorile Iasilor si sefii Primariei au trecut la organizarea Sarbatorilor de Iarna. Primarul a precizat ca in perioada Sarbatorilor de Iarna orasul va fi impodobit cu instalatii electrice ornamentale si vor fi montati brazi impodobiti in majoritatea cartierelor din oras. In noaptea de 31 decembrie va avea loc un concert sustinut de formatii celebre care vor fi invitate.

(C.M.)

•Au fost reprezentate 653 societati comerciale, fata de 350 in anul 2003

Conducerea municipalitatii iesene considera ca, din punct de vedere al organizarii si al rezultatelor obtinute, Sarbatorile Iasilor au fost un succes, chiar daca au fost unele nemultumiri din partea

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iran; Echipele de căutare şi salvare au ajuns la locul prăbuşirii elicopterului lui Raisi. Anunţul Semilunii Roşii

News.ro acum 19 minute
Echipele de căutare şi salvare ale Semilunii Roşii au ajuns la locul prăbuşirii elicopterului în care se afla preşedintele Ebrahim Raisi, informează Al Jazeera. Anunţul a fost făcut iniţial de mai multe surse media iraniene care citau Semiluna Roşie

UPDATE - Aterizarea forţată a elicopterului lui Ebrahim Raisi: Informaţii contradictorii cu privire la găsirea aparatului de zbor. La bord se afla şi ministrul de externe. Turcia trimite echipe de căutare

News.ro acum 7 ore
Elicopterul în care se afla preşedintele iranian Ebrahim Raisi, precum şi ministrul iranian de externe, Hossein Amirabdollahian, a aterizat forţat duminică, în apropiere de graniţa cu Azerbaidjanul. La câteva ore după incident, televiziunea de stat

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum 7 ore
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

Manchester City a câştigat Premier League pentru a patra oară consecutiv

Mediafax acum 9 ore
Guardiola şi Compania au câştigat meciul decisiv al ultimei etape cu 3-1, în faţa lui West Ham United, în timp ce Arsenal s-a impus cu 2-1, împotriva lui Everton, ocupând locul doi în clasament. Ultima etapă a consfinţit şi ultima reprezentaţie a an

Județul Iași Accident rutier mortal între două motociclete și un autoturism. Trei persoane au decedat (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 10 ore
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași au fost alertați cu privire la un accident rutier grav la limita cu județul Vaslui, pe DN 24 pe raza comunei Ciortești. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Ur

Descoperire macabră pe o insuliță de pe râul Siret. Bărbat găsit de doi pescari spânzurat VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
Două echipaje de pompieri de la Detaşamentul Tecuci au intervenit duminică seara, 19 mai, în cazul unui bărbat de 47 de ani găsit spânzurat pe o limbă de pământ de pe râul Siret. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi, apel

Meteorologii au emis cod portocaliu de averse, descărcări electrice şi grindină pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş / Cod galben pentru judeţul Arad

News.ro acum 9 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, un cod portocaliu de averse, intensificări ale vântului, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni mici pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş. ANM a emis un cod galben şi pentru

Dinamo Bucureşti a câştigat Cupa României la handbal masculin

Mediafax acum 12 ore
Constănţenii au condus aproape toată prima repriză, intrând la pauză cu un rezultat de egalitate (10-10). Prima parte a reprizei secunde a fost echilibrată, elevii lui Xavier Pascual desprinzându-se pe final de meci, când s-au desprins de la 18-18 l

Regele saudit va fi tratat pentru o inflamaţie pulmonară

News.ro acum 6 ore
Regele Salman al Arabiei Saudite va fi supus unui program de tratament la Palatul Al Salam din Jeddah pentru o inflamaţie pulmonară, a anunţat duminică agenţia de presă de stat, la câteva ore după ce a fost supus unor teste medicale, relatează Reute

Poliţiştii au prins un deţinut care a evadat de la un punct de lucru, după două ore de căutări prin municipiul Timişoara

HotNews acum 12 ore
Un condamnat încarcerat în Penitenciarul Timişoara, unde avea regim deschis de muncă, fără supraveghere, a evadat duminică din punctul în care lucra, în oraş. Poliţiştii l-au prins pe o stradă din municipiu, după două ore. masina politieFoto: Agerpr

Vremea

București
acum

12°
lun.

12°/23°
mar.

15°/25°
mie.

12°/24°
joi

13°/24°
Iasi
acum

12°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

13°/24°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

14°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

14°/18°
Timisoara
acum

15°
lun.

15°/22°
mar.

13°/25°
mie.

14°/23°
joi

12°/21°