Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Monstrul avea cuţit în puşcărie

Publicat in Buna ziua Brasov, joi 29 octombrie 2009 ·

Criminalul în serie George Ionuţ Nicolae îşi teroriza colegii de cameră. Un fost coleg - audiat ieri la Tribunalul Braşov - a cerut mutarea din celulă, pe motiv că George îl ameninţa cu cuţitul. Una din metehnele Monstrului erau luptele la 3 dimineaţa,

atunci când somnul colegilor era mai dulce.

Tribunalul Braşov a audiat ieri martorii din procesul uciderii criminalului în serie George Ionuţ Nicolae. În boxa acuzaţilor, alături de Mihai Cătălin Szasz - cel care l-a strâns pe George de gât - a fost adus Grancea Silvestru, un fost coleg de celulă al celor doi. Acesta a locuit împreună cu George Ionuţ Nicolae, zis Monstrul, şi cu Szasz timp de trei săptămâni. Silvestru îşi aduce aminte că Monstrul, deşi avea probleme psihice, îşi arunca la coşul de gunoi pastilele prescrise de medici. După fiecare termen la Tribunal, criminalul în serie era readus în celulă şi obişnuia să savureze ştirile de la televizor, cu mândria unei vedete care apare pe sticlă. Comportamentul Monstrului, mai spune Silvestru Grancea, era unul ciudat: foarte prietenos, dar şi foarte periculos. El împărţea frăţeşte pachetele primite cu colegii de cameră. Cel mai bine se înţelegea cu Sasz, cel care avea să-i vină definitiv de hac: seară de seară ei se hârjoneau prin celulă, luptându-se mai în joacă, mai în serios.

Monstrului îi plăcea aşa de mult să se joace, încât îl trăgea din pat pe Szasz la 3 dimineaţa, când acesta dormea, pentru a face lupte. Mult mai interesant este că Monstrul avea introdusă în celulă o lamă de cuţit, „camuflată” în mânerul unui desfăcător de conserve. Silvestru declară că de fiecare dată când îi cerea să nu-l mai trezească din somn, în miezul nopţii, Monstrul scotea cuţitul şi-l înfingea în saltea, pentru a-l intimida. Tocmai de aceea, Silvestru a cerut mutarea în altă celulă.

Mărturia lui Grancea vine în sprijinul lui Cătălin Szasz, care încea

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciucă, după promulgarea legii pentru combaterea evaziunii fiscale: România trece la o nouă etapă

Mediafax acum 2 ore
România trece la o nouă etapă judiciară, afirmă liderul PNL, Nicolae Ciucă, după ce legea pentru combaterea evaziunii fiscale a fost promulgată. El afirmă că „au fost destule cazuri în care executarea pedepsei nu a remediat fapta incriminată.”

Este oficial Evaziunea fiscală sub un milion de euro nu va mai fi pedepsită cu închisoarea dacă se achită prejudiciul plus o taxă de penalizare

Ziua Constanta acum 2 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 10 mai 2024, decretul pentru promulgarea Legii privind unele măsuri pentru consolidarea capacității de combatere a evaziunii fiscale precum și pentru modificarea și completarea unor acte normat

Irina Begu în turul trei la Roma, după ce adversara sa de după retragerea Elenei Rîbakina a abandonat

News.ro acum 49 minute
Irina Begu, locul 161 WTA, s-a calificat, vineri, în turul trei la turneul de categorie WTA 1000 de la Roma, beneficiind de abandonul adversarei din turul doi, sportiva franceză Oceane Dodin. Dodin, locul 73 WTA, prezentă pe tabloul principal în cal

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 5 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Rusia a lansat o ofensivă terestră în regiunea Harkov

Adevarul acum 2 ore
 Rusia a lansat vineri o ofensivă terestră în regiunea Harkov (nord-est) şi a încercat "să străpungă liniile de apărare" ucrainene, a anunţat Ministerul Apărării ucrainean, afirmând că luptele continuă în acest sector, relatează AFP, preluată de Age

Poate te întrebi cine e PPC

HotNews acum 4 ore
Poate ai observat că identitatea vizuală a furnizorului tău de energie s-a schimbat. Cei doi furnizori parte din grupul PPC, PPC Energie și PPC Energie Muntenia au acum un nou logo, care apare acum peste tot, de la facturi la site și aplicație, prec

Accident tragic în Sankt Petersburg, Rusia. Un autobuz plin cu pasageri a căzut în râu

Ziua Constanta acum 31 minute
Un autobuz plin cu pasageri a căzut în râul din centrul orașului Sankt Petersburg, Rusia. Cel puțin o persoană și-a pierdut viața. Un autobuz cu pasageri a rupt gardul și a căzut în râul Moika din Sankt Petersburg, Rusia. Potrivit datelor preliminar

Formaţiune tumorală uterină de aproape 10 kilograme, extirpată de medicii de la Spitalul Judeean Arad, de la o pacientă de 50 de ani

News.ro acum 2 ore
O echipă medicală de la Spitalul Judeţean Arad a extirpat de la o pacientă de 50 de ani o formaţiune tumorală uterină de aproape 10 kilograme. Intervenţia a durat peste 3 ore.

Evazioniștii cu prejudiciu mai mic de 1 milion de euro care plătesc 15% în plus SCAPĂ de închisoare. Iohannis a semnat decretul

Gandul acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Actul normativ dezincriminează faptele de e

Armata israeliană intensifică asaltul din Rafah: tancurile sale au încercuit complet jumătatea estică a orașului, iar ONU „face planuri pentru cel mai rău scenariu”

HotNews acum o ora
Organizația Națiunilor Unite (ONU) a avertizat vineri că fluxul de ajutoare umanitare pentru Fâșia Gaza ar putea fi oprit în câteva zile, în contextul în care trupele israeliene își continuă ofensiva terestră împotriva luptătorilor palestinieni în s

Vremea

București
acum

20°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/16°
lun.

9°/20°
Iasi
acum

21°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

10°/18°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

7°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/22°
dum.

12°/21°
lun.

10°/22°