Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Grecia şantajează UE cu ieşirea din euro

Publicat in Adevarul, miercuri 4 ianuarie 2012 ·

Grecia face presiuni asupra creditorilor externi să-i acorde de urgenţă cel de-al doilea împrumut în valoare de 130 de miliarde de euro. În caz contrar, ameninţă Atena, ţara va părăsi zona euro.

Guvernul elen a avertizat prin intermediul purtătorului său de cuvânt, Pantelis Kapsis, că, dacă nu primeşte noul credit de 130 de miliarde de euro în primul trimestru al anului, Grecia va fi nevoită să părăsească zona euro. „Acordul de finanţare externă trebuie semnat, altfel vom ieşi de pe pieţe, vom ieşi din euro. Situaţia va fi mult mai dificilă", a declarat Kapsis la postul Skai TV.

El nu a exclus posibilitatea ca Executivul elen să impună noi reduceri bugetare. „Vom vedea. Următoarele trei, patru luni sunt cruciale. Acesta este şi motivul pentru care şi există acest Executiv de tranziţie", a declarat Kapsis. „Nu cred că este uşor să introduci noi taxe, dar ce altceva poate să însemne reducerea cheltuielilor la buget? Ce să faci, să pui lacăt sistemului bugetar?", a întrebat el retoric. Kapsis a precizat la postul public de radio că lumea nu trebuie să cadă victimă panicii privind reîntoarcea la drahmă a Greciei.

Neînţelegeri pe marginea împrumutului

Guvernatorul Băncii Centrale Elene declarase că revenirea la drahmă ar înseamna devalorizarea puternică a monedei greceşti şi aruncarea economiei elene în stadiul în care se afla în 1950.

Deşi la summitul european din octombrie liderii europeni au convenit de principiu acordarea unui nou împrumut Greciei, tăierea a 50% din datoriile statului şi stabilirea tuturor detaliilor până la sfârşitul lui 2011, Grecia negociază şi acum cu Fondul Monetar Internaţional, Comisia Europeană şi deţinătorii privaţi de obligaţiuni despre finanţarea externă şi reformele la care statul s-a angajat. Potrivit presei germane, cele două părţi nu au ajuns la un numitor comun în privinţa scadenţei,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Visa Waiver, temă mereu actuală: Să avem speranţa ca într-un viitor destul de apropiat să se rezolve

Mediafax acum 19 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a abordat în discuţia avută marţi la Casa Albă cu preşedintele Joe Biden şi despre acceptarea României în programul Visa Waiver, despre care şeful statului susţine că este foarte important pentru români. „Obiectivul nostr

Stormy Daniels detaliază la procesul penal de la New York relaţia sexuală pe care spune că a avut-o cu Donald Trump

News.ro acum 34 minute
Fosta actriţă porno Stormy Daniels, un personaj central în procesul penal cu miză mare al lui Donald Trump la New York, a depus marţi o mărturie crucială despre relaţia sexuală pe care afirmă că a avut-o în 2006 cu fostul preşedinte al Statelor Unit

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 2 ore
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 4 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Regele Charles, prea ocupat ca să se vadă cu Harry

HotNews acum 29 minute
Regele este prea ocupat pentru a-l vedea pe prințul Harry în timpul vizitei sale în Marea Britanie, a declarat purtătorul de cuvânt al ducelui, citat de Sky News. Prințul Harry și MeghanFoto: ANGELA WEISS / AFP / Profimedia Ducele de Sussex a sosit

Marcel Ciolacu salută promovarea Gloriei Buzău în prima ligă: Bravo, băieţi! Suntem cu toţii mândri de voi!

G4Media acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a transmis, marţi seară, după ce echipa Gloria Buzău a învins Unirea Slobozia, asigurându-şi astfel promovarea, că a fost un sezon greu, ”dar care s-a încheiat en fanfare”. ”Bravo, băieţi! Suntem cu toţii mândri de voi!”, a

Netflix a anunțat oficial că nu va mai filma în România sezonul 2 al serialului „Wednesday”

HotNews acum 4 ore
Netflix a anunţat marţi începerea filmărilor pentru sezonul 2 al serialului „Wednesday” în Irlanda, confirmând practic informația apărută cu jumătate de an în urmă. Producția primului serial original al Netflix filmat în România se mută astfel într-

Marius Tucă Show începe miercuri, 8 mai, de la ora 19.20, live pe gândul.ro. Invitat: Sebastian Burduja

Cancan acum o ora
Invitaul zilei este Sebastian Burduja, ministru al Energiei și candidatul PNL la Primăria Capitalei. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproap

CSM Oradea, calificată în finala Ligii Naţionale de Baschet Masculin

Mediafax acum 2 ore
Orădenii s-au impus acasă cu scorul de 93-66, după ce în primele patru partide ale semifinalei scorul a fost 2-2. CSM Oradea va juca finala cu UBT Cluj-Napoca. Clujenii s-au calificat în finală încă de săptămâna trecută, după ce au trecut cu 3-0 de

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 5 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Vremea

București
acum

17°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
Iasi
acum

17°
mar.

13°/26°
mie.

9°/16°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

18°
mar.

12°/20°
mie.

13°/18°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

20°
mar.

14°/23°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°