Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cezar Preda: Nici Antonescu, nici Ponta nu vor ajunge să ocupe funcţia de preşedinte al României

Publicat in Ziua de Cluj, duminică 12 mai 2013 ·

Vicepreşedintele PDL Cezar Preda spune că nici Crin Antonescu, nici Victor Ponta "nu vor ajunge să ocupe funcţia de preşedinte al României", deşi amândoi îşi doresc, susţinând însă că PDL "va juca un rol important" la alegerile din 2014 - va avea un candidat care va intra în turul al doilea.

"Nici Crin Antonescu şi nici Victor Ponta nu vor ajunge să ocupe funcţia de preşedinte al României, deşi îşi doresc amândoi asta. Unul e legitimat de congresele celor două partide, aceasta este domnul Antonescu, iar unul are tot anturajul care îi explică că e a opta minune a lumii şi trebuie să fie următorul preşedinte. Nu va fi niciunul preşedinte, pentru că unul s-a descalificat şi pe Antonescu nu îl va alege nimeni pentru că ne-a arătat ce preşedinte jucător şi european este, iar domnul Ponta trebuie să ştie că dându-i peste mână lui Antonescu şi PNL-ului îşi dă singur peste mână, pentru că niciodată stânga nu va reuşi să ia în România mai mult de 40 la sută. El ca şi candidat la preşedinţia României nu va lua decât voturi de la PSD, de la restul nu va lua", a declarat, duminică, la Galaţi, Cezar Preda, citat de corespondentul MEDIAFAX.

Preda a spus că, din punctul său de vedere, mult mai important este ce va face PDL, susţinând că nu trebuie ca persoana care ar urma să candideze la prezidenţiale din partea formaţiunii democrat-liberale să fie anunţată cu doi ani înainte de alegeri.

"S-a vorbit foarte mult despre candidat (n.r. - candidatul PDL la alegerile prezidenţiale). Am văzut că unii se tot învârt pe la televizor şi îşi doresc să fie candidaţii dreptei reunite. Să aştepte, nu se fac candidaţii aşa! Şi mai e o chestiune - eu nu îmi aduc aminte ca Traian Băsescu să fi fost candidat cu doi ani înainte la prezidentiale. Vreţi să ne predăm un candidat domnului Voiculescu să fie analizat pe toate părţile timp de doi ani? Noi nu facem aşa ceva! Dacă PDL reu

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 4 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 5 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 2 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 6 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 3 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Cum evaluează spionajul american războiul din Ucraina și relația cu China

HotNews acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua cu tactici agresive în Ucraina, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând, a declarat joi o

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 5 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 11 ore
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Parlamentul sârb a aprobat guvernul de coaliţie condus de Milos Vucevic. Doi dintre membrii executivului sunt proruşi sancţionaţi de SUA

News.ro acum 5 ore
Parlamentul sârb a aprobat joi guvernul de coaliţie al premierului desemnat Milos Vucevic, care a spus că va fi un executiv "de continuitate", ce va trebui să conducă ţara balcanică prin provocările geopolitice din regiune şi tensiunile cu Kosovo, r

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/24°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/15°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°