Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sorin Apostu, primarul arestat al Clujului, a luat şpagă până şi de la vânzătorii de pepeni

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 17 noiembrie 2011 ·

50.000 de euro au trebuit să adune fermierii din Dăbuleni ca să-şi poată vinde marfa în Cluj. \"Taxa\" pe fiecare punct era de 4.000 de euro, iar banii îi erau aduşi acasă, la miezul nopţii. Sursa: MIHAI ŞOICA

Sorin Apostu, primarul arestat al Clujului, a fost atât de sigur că nu i se poate întâmplat nimic, încât a "lucrat" la vedere.

Primea banii sub forma unor contracte de consultanţă încheiate de cabinetul de avocatură Monica Apostu, soţia primarului. Siguranţa primarului se baza tocmai pe prietenia sudată în timp cu mai-marii Poliţiei Cluj, ai SRI Cluj sau ai Serviciului Secret al Ministerului de Interne.

Numai că toţi aceştia nu ştiau absolut nimic despre dosarul informativ, iar lovitura a venit de la SRI Bucureşti. În dosar sunt zeci de procese verbale de supraveghere operativă sau de consemnare a activităţii celor implicaţi, specifice ofiţerilor de filaj din SRI.

Şpagă pentru vânzarea pepenilor

Între multele fapte de corupţie de care este acuzat, una le întrece pe toate. Apostu este acuzat de DNA că a primit 50.000 de euro de la comercianţii de pepeni din Dăbuleni pentru a putea să-şi vândă marfa în linişte în Cluj Napoca.

Cel care se ocupa cu adunatul banilor şi obţinerea autorizaţiei necesare este Marin Sandu, un fermier din Dăbuleni. Pentru fiecare autorizaţie provizorie pentru comercializarea pepenilor în Cluj-Napoca trebuia achitată suma de 4.000 de euro.

Procurorii DNA spun că pentru fiecare locaţie din Cluj-Napoca, în total 26, "dreptul" era de 4.000 de euro. "S-a stabilit că Sandu Marin colecta de la fiecare producător suma de 4.000 de euro, pentru fiecare locaţie căreia i se aloca autorizaţie, sumele colectate, alături de cele agricole, fiind remise lui Sorin Apostu".

Apostu, filat de SRI când primea dreptul de la pepenari Sandu Marin a venit prima dată, în acest an, la Cluj-Napoca în data de 16 iunie. S-a du

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Bărbat de aproximativ 50 de ani, înecat în mare, în staţiunea Mamaia / Precizările poliţiştilor

News.ro acum 39 minute
Un bărbat de aproximativ 50 de ani s-a înecat în mare, în staţiunea Mamaia, trupul acestuia fiind găsit duminică dimineaţă.

Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de Florii

News.ro acum o ora
Aproape 1,8 milioane de români - îşi sărbătoresc onomastica de Florii, indică statisticile oficiale. Dintre cei 607.889 de bărbaţi sărbătoriîi de florii, cei mai mulţi - 344.058 - se numesc Florin, alţi 132.872 poartă numele Viorel, pe locul al trei

CUTREMUR de Florii, în zona Vrancea/Ce trebuie să faci în cazul producerii unui seism puternic

Gandul acum 34 minute
Un cutremur de intensitate redusă s-a produs duminică dimineață, 28 aprilie, în ziua de Florii, în zona seismică Vrancea. Anunțul a fost făcut de Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului INCDFP. Cutremurul a avut magnit

UE critică Kremlinul că a trecut sub ”conducere temporară externă” filialele unor companii italiene și germane din Rusia

Ziare.com acum o ora
Uniunea Europeană a criticat Rusia sâmbătă, 27 aprilie, pentru că a pus filialele unei companii italiene şi ale unei companii germane sub ”conducerea temporară externă” a unei entităţi Gazprom, declarând că această mişcare subliniază nerespectarea d

Gabriela Firea îşi depune candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti

Mediafax acum 35 minute
Gabriela Firea îşi va depune candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti. Evenimentul va avea loc duminică la Biroul Electoral Bucureşti.

Ceasul de buzunar al celui mai bogat om de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

Mediafax acum 45 minute
Un ceas de buzunar din aur care a fost recuperat de la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut pentru suma record de 1,175 milioane de lire sterline. Ceasul a fost vândut sâmbătă unui colecţionar privat din SUA pentru cea mai mare sumă obţ

Cutremur în România, dis-de-dimineață, în duminica Floriilor. Ce magnitudine a avut seismul

Ziare.com acum 36 minute
Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP) anunță că un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineața, 28 aprilie, la ora 6:43, în zona seismică Vrancea. Cutremurul a avut loc la adâncimea de 86,2 kilo

Fitch Ratings a retrogradat perspectiva ratingului Boeing de la ”stabilă” ”negativă”

News.ro acum 57 minute
Fitch Ratings a retrogradat perspectiva ratingului Boeing de la ”stabilă” ”negativă”, pe fondul crizei de siguranţă care afectează producţia şi fluxul de numerar al producătorului de avioane din SUA, transmite Reuters. Agenţia de rating, care a conf

Irak: o nouă lege anti-LGBT+ prevede pedepse de până la 15 ani de închisoare

News.ro acum 2 ore
Parlamentul irakian a adoptat, sâmbătă, o lege care incriminează relaţiile homosexuale şi tranziţiile de gen, cu pedepse de până la 15 ani de închisoare, după un proiect iniţial care prevedea pedeapsa cu moartea, relatează AFP. Ca reacţie, ONG-ul Am

Mesaje de Florii. Ce urări le puteţi face celor dragi cu ocazia onomasticii

Mediafax acum 2 ore
Floriile, cea mai importantă sărbătoare care vesteşte Paştele şi sărbătoarea celor care poartă nume de flori, se sărbătoreşte în această duminică, pe 28 aprilie. Iată câteva sugestii de urări pentru cei care sunt sărbătoriţi de Florii.

Vremea

București
acum

16°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

12°/16°
Iasi
acum

14°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

9°/20°
Constanta
acum

15°
dum.

12°/16°
lun.

14°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

9°/20°
lun.

10°/21°
mar.

8°/21°
mie.

8°/20°
Timisoara
acum

15°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°