Grecia trece acum printr-o perioadă deosebit de critică în istoria sa de după restabilirea democraţiei, în 1974, iar datoria primordială a conducerii ţării, atât a guvernului, cât şi a opoziţiei, este să fie la înălţimea împrejurărilor, astfel încât nu numai să se adâncească încrederea cu care ne înconjoară partenerii noştri, care în acest caz ne sunt şi creditori, dar şi să se menţină coeziunea socială şi spiritul înalt al poporului, a declarat, luni, pentru Agerpres, ambasadorul Greciei la Bucureşti, E.S. Georgios Poukamissas.
'O Grecie în ruină, cu structura socială distrusă, cu forţele productive ale poporului contestate, nu serveşte nici stabilităţii regiunii şi nici ideii europene. Pe de altă parte, ţara noastră, atât guvernul, cât şi poporul, apreciind valoarea deosebită a apartenenţei la zona euro şi continuând să creadă în viitorul UE, în care ne-au integrat conducătorii noştri istorici Konstantinos Karamanlis (1907-1998) şi Andreas Papandreou (1919-1996), este chemată, noi suntem chemaţi să dovedim că putem în continuare astăzi să ne depunem contribuţia, astfel încât corabia UE să-şi continue călătoria în viitor', a atras atenţia oficialul elen.
Potrivit acestuia, provocarea este foarte mare pentru Grecia şi pentru bătrânul continentul în totalitatea sa.
'Deşi nu prea avem îndoieli în privinţa faptului că factori externi, numitele ‘pieţe' şi ‘agenţii de rating', mai mult au agravat criza din Grecia, este adevărat că societatea elenă trebuie să-şi reabiliteze relaţia tradiţională cu creaţia, cu producţia, primară şi secundară, şi cu administrarea corectă şi eficientă. Trăim într-o zonă a Europei, atât grecii, cât şi românii, care ‘produce mai multă istorie decât poate consuma', după cum a spus Churchill. Uniunea Europeana, prin extinderea sa politică, a constituit un proiect de pace pentru continentul nostru', a su