Este silvicultor, vânător, profesor şi scriitor. Pentru Grigore Avram, pădurea înseamnă o comunitate de „indivizi" vegetali, cu mult suflet.

A copilărit la Maieru, un loc plin de semnificaţii istorice şi literare. De când era copil i-a fost dragă natura, iar pădurea i-a intrat în suflet. Respectul pentru tot ce înseamnă natură şi viaţă i-a purtat paşii spre o facultate de silvicultură. A lucrat peste 30 de ani în domeniu în Sângeorz-Băi, Bistriţa, Ilva Mică. „De-a lungul vieţii mi-am întărit convingerea că oamenii sunt legaţi de pădure. Ar trebui să învăţăm totul de la ea. Acolo, lucrurile se petrec după o înţelegere prealabilă a sufletelor care trăiesc în interiorul său", spune Grigore Avram. Pentru silvicultorul bistriţean, natura înţelege mult mai bine decât oamenii ideea de „trecere dincolo", iar toamna e doar un exemplu în acest sens. De cinci ani lucrează în cadrul Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare Cluj, iar de un an se află la conducerea acestei instituţii. În plus, Grigore Avram este vânător, dar şi profesor. Acesta predă discipline de profil la filiala din Bistriţa a Universităţii de Vest Vasile Goldiş şi la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj. Carte apreciată de Marcel Iureş Dragostea şi respectul pentru natură l-au îndemnat să pună pe hârtie ceea ce se întâmplă cu pădurea în zilele noastre. A publicat nouă cărţi, atât de specialitate, cât şi de poezii şi eseuri. „Văd pădurea ca pe o comunitate de indivizi vegetali, cu mult suflet. La fel ca ei, noi, oamenii, nu am fost creaţi să trăim singuri. Singurătatea duce la moarte, însă viaţa în comun înseamnă prosperitate şi sănătate. În cărţile mele scriu despre ceea ce se petrece cu pădurea în zilele noastre, cu răul care se amplifică pe zi ce trece şi de care nu putem scăpa decât dacă luăm atitudine", crede Avram. Acesta s-a implicat în numeroase acţiuni