Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lucian Isar: Guvernul intenţionează să producă creştere economică neinflaţionistă

Publicat in Romania Libera, vineri 8 iunie 2012 ·

Ministrul delegat pentru mediul de afaceri şi IMM-uri, Lucian Isar, a declarat, vineri seară, la o întâlnire cu oamenii de afaceri din Suceava, că Guvernul intenţionează să producă o creştere economică neinflaţionistă şi că îşi propune dezvoltarea sectorului micro-întreprinderilor, potrivit Mediafax.

Prezent la o întâlnire cu oamenii de afaceri din Suceava organizată la Camera de Comerţ şi Industrie, Lucian Isar a spus că până în prezent a fost rezolvată problema legată de macrostabilitatea financiară, dar că aceasta nu rezolvă foarte multe aspecte legate de creşterea economică.

"Până acum s-a rezolvat problema cu macrostabilitatea financiară. Problema cu ea e că nu poţi construi foarte mult în acest moment", a spus ministrul.

El a arătat că Guvernul doreşte să sprijine în cel mai scurt timp dezvoltarea sectorului micro-întreprinderilor şi să soluţioneze problema birocratică în accesarea fondurilor destinate dezvoltării micilor întreprinderi.

"Vom vrea să introducem rapid dezvoltarea pe micro-întreprinderi", a spus Isar, care a arătat că se va lucra pe trei nivele privind plata banilor pentru proiectele accesate, reducerea birocraţiei şi o creştere neinflaţionistă.

"Încercăm să lucrăm pe trei nivele. În primul rând să vă primiţi banii cât mai repede. La nivelul doi este birocraţia care mănâncă foarte mult timp şi resurse. Vom încerca să găsim câteva moduri de a vă face viaţa mai uşoară la acest capitol. Mai vrem să avem o creştere neinflaţionistă", a mai spus ministrul.

El a mai anunţat că vor fi lansaţi, în zone ale ţării, opt poli de creştere care sunt aglomeraţii de afaceri conexe ce au capacitatea de a multiplica investiţia.

Totodată, ministrul delegat pentru mediul de afaceri a mai spus că Guvernul va introduce prevederea ca la parteneriate publice locale să fie obligatoriu un partener local.

"Statul va fi mai prezent

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 5 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Ciucă, după promulgarea legii pentru combaterea evaziunii fiscale: România trece la o nouă etapă

Mediafax acum 2 ore
România trece la o nouă etapă judiciară, afirmă liderul PNL, Nicolae Ciucă, după ce legea pentru combaterea evaziunii fiscale a fost promulgată. El afirmă că „au fost destule cazuri în care executarea pedepsei nu a remediat fapta incriminată.”

Evazioniștii cu prejudiciu mai mic de 1 milion de euro care plătesc 15% în plus SCAPĂ de închisoare. Iohannis a semnat decretul

Gandul acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Actul normativ dezincriminează faptele de e

Poate te întrebi cine e PPC

HotNews acum 3 ore
Poate ai observat că identitatea vizuală a furnizorului tău de energie s-a schimbat. Cei doi furnizori parte din grupul PPC, PPC Energie și PPC Energie Muntenia au acum un nou logo, care apare acum peste tot, de la facturi la site și aplicație, prec

Irina Begu în turul trei la Roma, după ce adversara sa de după retragerea Elenei Rîbakina a abandonat

News.ro acum 32 minute
Irina Begu, locul 161 WTA, s-a calificat, vineri, în turul trei la turneul de categorie WTA 1000 de la Roma, beneficiind de abandonul adversarei din turul doi, sportiva franceză Oceane Dodin. Dodin, locul 73 WTA, prezentă pe tabloul principal în cal

Este oficial Evaziunea fiscală sub un milion de euro nu va mai fi pedepsită cu închisoarea dacă se achită prejudiciul plus o taxă de penalizare

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 10 mai 2024, decretul pentru promulgarea Legii privind unele măsuri pentru consolidarea capacității de combatere a evaziunii fiscale precum și pentru modificarea și completarea unor acte normat

Rusia a lansat o ofensivă terestră în regiunea Harkov

Adevarul acum o ora
 Rusia a lansat vineri o ofensivă terestră în regiunea Harkov (nord-est) şi a încercat "să străpungă liniile de apărare" ucrainene, a anunţat Ministerul Apărării ucrainean, afirmând că luptele continuă în acest sector, relatează AFP, preluată de Age

Accident tragic în Sankt Petersburg, Rusia. Un autobuz plin cu pasageri a căzut în râu

Ziua Constanta acum 14 minute
Un autobuz plin cu pasageri a căzut în râul din centrul orașului Sankt Petersburg, Rusia. Cel puțin o persoană și-a pierdut viața. Un autobuz cu pasageri a rupt gardul și a căzut în râul Moika din Sankt Petersburg, Rusia. Potrivit datelor preliminar

Formaţiune tumorală uterină de aproape 10 kilograme, extirpată de medicii de la Spitalul Judeean Arad, de la o pacientă de 50 de ani

News.ro acum o ora
O echipă medicală de la Spitalul Judeţean Arad a extirpat de la o pacientă de 50 de ani o formaţiune tumorală uterină de aproape 10 kilograme. Intervenţia a durat peste 3 ore.

Tribunalul Vaslui menține măsura arestului la domiciliu în cazul lui Dumitru Buzatu

Ziare.com acum o ora
Tribunalul Vaslui a menţinut, vineri, 10 mai, măsura arestului la domiciliu în cazul preşedintelui suspendat al Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu, acuzat de luare de mită, măsura nefiind una definitivă. Buzatu a fost prins în flagrant de p

Vremea

București
acum

20°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/16°
lun.

9°/20°
Iasi
acum

21°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

10°/18°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

7°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/22°
dum.

12°/21°
lun.

10°/22°