Linia telefonică 0268 47.44.00, coordonată din Braşov, va fi disponibilă după 15 martie, la tarif normal. Pentru început, call-centerul este dedicat pacienţilor cu hepatită. În scurt timp, însă, va fi accesibil şi celor care suferă de patologii precum: cancer, hemofilie, boli autoimune sau diabet
Call-center pentru pacienţii cu hepatită din toată ţara. De această facilitate se vor bucura cei interesaţi începând din 15 martie, de când va fi disponibilă linia telefonică 0268.47.44.00, la tarif normal. Call-centerul a fost lansat, ieri, la Bucureşti, de Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România (APAH-RO), împreună cu Alianţa Pacienţilor Cronici din România (APCR), acesta marcând, de altfel şi startul celei de-a patra ediţii a campaniei tematice „Ziua Mamei cu Hepatită”, care se derulează pe tot parcursul lunii martie în mai multe regiuni ale ţării.
În viitor ar putea funcţiona şi un Telverde
„Ne-am dorit să anunţăm acest sistem astăzi (ieri –n.r.) deoarece, ca în fiecare an, APAH-RO derulează campania Ziua Mamei cu Hepatită şi în mai multe localităţi din ţară sunt deja programate întâlniri cu pacienţii, persoanele care doresc să afle mai multe jnformaţii despre afecţiunile hepatice şi medicii. Campania se află la a patra ediţie şi este, ca de fiecare dată, o ocazie de a sensibiliza asupra importanţei testării tinerelor femei pentru infecţia cu virusurile B şi C înainte de a rămâne însărcinate sau cel târziu în timpul sarcinii. Chiar dacă deseori ne izbim de bariera financiară, trebuie să ne gândim că, prin testare şi o urmărire corespunzătoare a unei femei cu hepatită se micşorează posibilitatea de transmitere a infecţiei cu virus hepatic de la mamă la copilul nou-născut”, a declarat Marinela Debu, preşedinta APAH-RO.
„Call Center e important pentru dirijarea pacientului în primii paşi în lupta cu boala, pentru infor