Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tratatul de aderare adoptat in unanimitate de comisiile juridice

Publicat in Adevarul, vineri 13 mai 2005 ·

Tratatul de aderare a Romaniei la Uniunea Europeana a fost, ieri, avizat favorabil de parlamentarii din Comisiile juridice si pentru integrare europeana. Toate formatiunile parlamentare au anuntat ca Tratatul de aderare a Romaniei la Uniunea Europeana a fost, ieri, avizat favorabil de parlamentarii din Comisiile juridice si pentru integrare europeana. Toate formatiunile parlamentare au anuntat ca sustin adoptarea acestui document si, in consecinta, raportul la proiectul de lege pentru aprobarea Tratatului a fost votat in unanimitate. Negociatorul-sef cu Uniunea Europeana, Leonard Orban, i-a anuntat pe parlamentari ca, o data cu ratificarea acestui tratat, Romania adera si la viitoarea Constitutie europeana, chiar daca aceasta nu a trecut inca de referendumurile organizate in statele membre ale Uniunii. De altfel, tocmai datorita faptului ca nu se stie care va fi soarta acestei Constitutii, a fost nevoie de un Tratat de aderare de doua ori mai gros. Acesta cuprinde un act de aderare si un protocol de aderare. Cele doua documente vor intra in vigoare alternativ, in functie de aprobarea Constitutiei europene. Astfel, daca pana la momentul primirii Romaniei in Uniune, aceasta va avea o lege fundamentala, se va aplica protocolul, iar daca nu, va intra in vigoare actul de aderare. Leonard Orban i-a mai anuntat pe parlamentarii romani ca Guvernul a studiat compatibilitatea dintre Constitutia europeana si cea a Romaniei si a ajuns la concluzia ca romanii nu vor trebui chemati la un nou referendum de modificare a legii fundamentale. Negociatorul-sef cu UE a facut, ieri, si o scurta prezentare a Tratatului, atragand atentia in mod deosebit asupra faptului ca, in ceea ce priveste ajutoarele de stat, Romania a trebuit sa se conformeze acquis-ului comunitar inca de la 1 septembrie 2004. Daca la momentul aderarii UE va descoperi ca Romania a acordat prea multe ajutoare de stat,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 7 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiţii străvechi

News.ro acum o ora
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea b

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 10 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 9 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 11 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 7 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 6 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 9 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 8 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°