Teribila seceta din ultimele luni ameninta nu numai recolta acestui an, dar mai ales echilibrul si asa precar al lumii rurale; exista oare mijloace de a combate si cine trebuie sa le puna in actiune? De saptamini bune, vremea si-a iesit parca din rezerva sa obisnuita. In multe regiuni din Romania n-a mai cazut un strop de ploaie de peste doua luni, iar temperatura atmosferica s-a fixat in jurul a treizeci de grade. Se spune ca aproape jumatate din productia agricola estimata este compromisa. Dupa inundatiile din primavara, dupa marile crahuri financiare recente, dupa criza economica fara sfirsit, aceasta catastrofa naturala prefigureaza o veritabila apocalipsa care ameninta Romania acestui final de mileniu. Se vorbeste de reiterarea teribilei foamete din 1946 si de amenintarea ce planeaza asupra securitatii alimentare a natiunii. Mai mult decit oricare tara europeana, cu exceptia Republicii Moldova sau a unor tari balcanice, Romania este dependenta intr-o proportie semnificativa de productia agricola. Totusi, aceasta dependenta s-a atenuat mult in anii din urma, odata cu integrarea Romaniei in piata mondiala, ca si cu scaderea performantelor agriculturii noastre. Este vorba insa mai mult de un soc psihologic decit de unul economic. Cel putin in Moldova, generatiile postbelice traiesc inca, de o maniera sau alta, cu spaima foametei din '46. Pentru un popor agrar, prezenta in subconstientul colectiv a acestui sentiment nu poate sa mire. Indigentele alimentare, care au fost de mult indepartate ca fenomene colective in Occident, sint inca o amenintare in lumea romaneasca. Apoi, o buna parte din populatia oraselor traieste de pe urma micilor exploatari agricole, ca sa nu mai vorbim de legaturile inca foarte strinse pe care orasenii le au cu lumea satelor. In fine, mai trebuie amintit ca economia industriala nu produce inca in Romania un sentiment de confort in raport cu a