Cînd sînt întrebaţi printr-un sondaj de opinie dacă au de gînd să voteze duminica viitoare, oamenii răspund, în proporţie dominantă şi aproape constantă de-a lungul anilor (cam două treimi), că da. Întotdeauna, în duminica următoare la secţiile de vot se înregistrează procente de participare mult mai mici decît cele anunţate de sondajele anterioare. Dacă întrebăm gospodinele cît detergent folosesc şi apoi însumăm, obţinem întotdeauna valori care depăşesc cu mult vînzările înregistrate de statistici, iar dacă întrebăm de cîte ori au fost la teatru ar mai trebui construite cîteva zeci de săli de spectacol. În ambele cazuri putem suspecta eşantioane prost alcătuite, că cei în drept să răspundă erau la mare (ciudată coincidenţă, argumentul acesta a fost recent utilizat de doi foşti miniştri la interval de o săptămînă, pentru a argumenta concluzii opuse), că operatorii de interviu nu şi-au făcut bine treaba sau că, pur şi simplu, cifrele au fost măsluite. Toate acestea ar putea fi în principiu adevărate, dar nu explică de ce devierile au loc mereu în acelaşi sens. Adică, rezultatele sondajelor sînt mereu mai "optimiste" decît realitatea. În realitate, cel care răspunde unui chestionar se găseşte într-o situaţie inedită. Un necunoscut (de obicei, o necunoscută) a tăbărît peste el acasă, pe stradă sau la telefon şi l-a bombardat cu tot felul de întrebări mai mult sau mai puţin stînjenitoare (asta în cazul fericit cînd nu sînt cu totul lipsite de noimă). Evident, cei mai mulţi dintre intervievaţi habar n-au ce este un sondaj, ce înseamnă extrapolare statistică etc. El ştie doar că duduia asta vrea să afle de la el lucruri despre care nu ştia că ar putea interesa pe cineva (şi de fapt pe ea, simplă operatoare de interviu, nici nu o interesează), după care ei probabil că nu vor mai avea vreodată de-a face unul cu altul, răspunsurile lui privitoare la viaţa lui complicat