Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Centrul Râşnovului va fi complet reabilitat

Publicat in Buna ziua Brasov, sâmbătă 16 decembrie 2006 ·

Primarul Râşnovului, Adrian Veştea, a promovat în urmă cu câteva luni două proiecte de dezvoltare a turismului în zonă, care acum vor aduce oraşului cele mai mari finanţări atrase vreodată. Este vorba despre un proiect în valoare de un milion de euro, ce are în vedere reabilitarea unui drum forestier, pe Valea Glăjăriei, din Râşnov până la Cabana Diham, în lungime de 10,4 kilometri. Fondurile au fost obţinute pe măsura 3.5 a programului SAPARD. De la Diham se poate ajunge direct la Buşteni, conducerile celor două localităţi discutând deja despre crearea unui drum de legătură. „Vom face noi o parte, Buşteniul altă parte, iar ce rămâne pentru legătură vom face împreună. În acest fel, legătura dintre Râşnov şi Valea Prahovei va fi mult mai scurtă”, ne-a declarat consilierul local din Râşnov Vlad Ciolacu.

Un alt proiect câştigat de Primăria Râşnov se referă la reabilitarea centrului istoric. Valoarea este de 3,5 milioane de euro şi cu aceşti bani se va reabilita întreg centrul istoric al oraşului, opt străzi, reţelele de utilităţi şi iluminatul public. „Vrem să înlocuim toate reţelele subterane, vom pava străzile cu piatră cubică, iar stâlpii de iluminat public vor fi eliminaţi, urmând ca aceste străzi să fie iluminate cu felinare la fiecare casă”, ne-a explicat primarul oraşului Râşnov, Adrian Veştea. Proiectul mai include şi investiţia pentru un trenuleţ cu cremalieră până la Cetatea Râşnov. Acesta va fi construit pe plan înclinat, pe Dealul Cetăţii, având la bază un sistem de transport pe şină. Ascensorul va fi complet automatizat şi va fi operat şi deservit de către pasageri. În „trenuleţul” proiectat vor încăpea 16 pasageri, iar traseul prevăzut are o lungime de 158 de metri, din oraş, până sus la Cetatea Râşnovului. Primarul Râşnovului, Adrian Veştea, a promovat în urmă cu câteva luni două proiecte de dezvoltare a turismului în zonă, care acum vor aduce oraş

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum o ora
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

Florin Piersic se află în stare stabilă, anunță medicii de la „Matei Balş”. Mesajul transmis de actor

Libertatea acum o ora
Actorul Florin Piersic, 88 de ani, se află „într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul „Matei Balş” din Bucureşti, iar la acest moment, starea sa este stabilă, anunță miercuri reprezentanții de la Inst

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum o ora
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum o ora
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 2 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum o ora
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Ilfov: Doi bărbaţi, reţinuţi după ce ar fi bătut şi sechestrat un tânăr, furându-i apoi cheile de la maşină şi două telefoane

News.ro acum 2 ore
Doi bărbaţi au fost reţinuţi de poliţiştii din Ilfov după ce, în urmă cu o lună, ar fi bătut şi ar fi sechestrat un tânăr într-o locuinţă din Chiajna, luându-i apoi cheile de la maşină şi două telefoane.

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum o ora
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Parlamentul ucrainean adoptă un proiect de lege privind mobilizarea unor deţinuţi în armată în schimbul unei amnistii

News.ro acum 3 ore
Deputaţii ucraineni au adoptat miercuri un proiect de lege care permite anumitor categorii de deţinuţi să lupte pe front în schimbul unei amnistii, în contextul în care Kievul încearcă să mobilizeze militari suplimentari împotriva Rusiei, relatează

Matteo Salvini spune că Emmanuel Macron ar trebui „să se trateze”, după ce președintele francez a vorbit din nou despre trimiterea de trupe în Ucraina

Libertatea acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron este un politician „periculos" care ar trebui „să se trateze", a declarat, miercuri, vicepremierul italian Matteo Salvini, după ce liderul de la Elysee a vorbit din nou despre posibilitatea trimiterii unor trupe

Vremea

București
acum

15°
mie.

15°/19°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

11°
mie.

11°/17°
joi

12°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

13°/16°
joi

9°/13°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

13°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°