Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Povestea unui taximetrist pirat fără limite: conduce cu permisiul suspendat, are trei dosare penale şi doarme în maşină

Publicat in Adevarul, marți 10 ianuarie 2012 · ·

Unii taximetrişti sfidează orice lege, fie şi de bun simţ, şi ajung să numere teancuri de dosare penale.

O cursă cu un şofer acuzat de agresiune, permis suspendat şi fără licenţă, nu este ceva neobişnuit în Bucureşti şi se duce pe risc propriu. Nimeni nu garantează pentru viaţa clientului odată ce a intrat în maşina unui astfel de individ avid de bani.

„Am întocmit trei dosare penale unui bucureştean care conduce de trei ani prin Bucureşti o maşină Volswagen Golf roşu. Are permisul suspendat şi ţine numărul de înmatriculare scris pe un carton. Omul nu are casă şi doarme în maşină, iar clienţii şi-i racolează din zona Apaca. Are de plătit peste 250.000 de lei amenzi pentru toate abaterile“, povesteşte ofiţerul. Nu doar odată acesta a fost alergat prin parcări de către poliţişti sub ameninţarea pistolului, pentru a fi imobilizat.

„Nu avem ce să le facem“

Se poate şi mai rău. Unui taximetrist pirat care circulă şi astăzi pe străzile Capitalei i s-au întocmit şapte dosare penale pentru că circula cu permisul suspendat. Nici până în prezent instanţa nu s-a pronunţat asupra unuia dintre aceşti taximetrişti îngropaţi în amenzi pentru a crea un precendent.

„Da, domnule, cunoaştem situaţia. Nu avem ce să le facem. Am făcut scrisoare oficială către autorităţile din Ilfov pentru a afla situaţia taximetriştilor cu licenţă...“, explică inspectorul prin telefon unui taximetrist autorizat. Este de fapt vechea problemă fără sfârşit a taximetriştilor cu licenţă de Ilfov care acţionează pe teritoriul Capitalei. Nimeni nu are ce să le facă, legea e de partea lor. Aparent a fost modificată special pentru a le permite să acţioneze în Bucureşti. „Aceştia nu au voie să actioneze permanent în Bucureşti. Iar când i-a prins poliţistul, organul de ordine nu are cum să dovedească că şoferul acţionează permanent. Acest cuvânt a fost introdus în lege foarte bine.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 11 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 9 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 6 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 13 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 7 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 6 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 8 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 7 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 9 ore
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Vremea

București
acum

12°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°