„Ei spun că masacrăm copacii. Noi am plantat aproximativ două miliarde de copaci“, spune premierul Erdogan în timp ce nu înţelege – sau se face că nu înţelege – de ce au ieşit oamenii furioşi în centrul oraşului Istanbul. Oamenii îşi cer drepturile, iar politicianul le răspunde „veniţi să-mi număraţi copacii!“. Este un tip de discurs arogant care cred că vă sună cunoscut.
„Mă numiţi dictator? Dacă sunteţi tipul de oameni care numesc dictator pe cineva care-şi serveşte ţara atunci n-am cuvinte pentru voi!“, a mai spus premierul după câteva zile de violenţe între cetăţeni şi poliţie.
Încă un politician care se uită în oglindă şi vede doar omul providenţial, şeful care conduce turma fără nevoie de sfaturi. Că ştie el mai bine ce le trebuie oamenilor. Când, în loc să primească recunoaştere primeşte pietre, vine cu argumentele şefilor de stat condamnaţi. V-am dat, v-am făcut, m-am zbătut, şi mă judecaţi pentru câţiva copăcei. Uite, am plantat păduri întregi, ce nu înţelegeţi?
Am mai văzut retorica asta, o cunoaştem, toată istoria stă mărturie că e un joc din care, în final, „providenţialul“ iese cu costumul franjuri. El nu ştie încă.
„Se crede sultan“, strigă un protestatar în timp ce agită un steag roşu, cu semilună. Un alt sultan, al maselor, actorul bărbos care-l joacă pe Suleyman Magnificul în celebrul de-acum serial, a ieşit în piaţă la proteste. Şi-a tras pe el un tricou imprimat cu faţa lui Bob Marley care trage un fum dintr-un joint. Un sultan popular şi rebel, contra unui sultan autoritar pe care scrie prim-ministru. Cine câştigă?
„Revoluţia nu va fi televizată“, scrie pe un zid din Istanbul. Nu e televizată, nu există. De la Revoluţia română încoace toate revoluţiile îşi cer dreptul de a fi televizate. Furia protestatarilor e justificată, şi are umor. „Au fost ocupaţi să transmită Miss Turcia şi cea mai ciudată pisică din lume“. Pis
