La 19 de ani, Denisa Vișinski, are cu ce se lăuda. A câștigat concursuri de frumusețe importante pentru Romania și de curând și-a dat seama că este atrasă și de design vestimentar.
PROFIL
Născută: 03.06.1990, Pitești.
Studii: Liceul Ion Cantacuzino, Facultatea de Jurnalism, student anul I
Experiență: Miss Balcani, 2008, finalistă Miss România la Italia nel Mondo
Denisa este studentă la jurnalism și alături de colegi și-a propus să atragă atenția oamenilor că ziarele trăiesc mai mult decât o zi. “Cu puțin timp înainte de Ziua Libertății Presei, am discutat cu îndrumătoarea noastră de an, Georgiana Popescu, care ne-a spus că trebuie să facem ceva inedit ca să putem transmite un mesaj clar cititorilor vis-a-vis de jurnale. Așa am luat decizia să confecționăm câteva rochii din ziare, ca să arătăm că acestea nu sunt decât simple foi care își pierd importanța imediat ce le citești. În același timp intenționam să scoatem în evidență, nevoia acută a oamenilor de a fi în permanență la curent cu evenimentele din toată lumea”, explică Denisa. Astfel, în doar o săptămână, tânăra a reușit să croiască 8 rochii, care mai de care mai spectaculoase. Ulterior exemplarele au fost purtate de colegele ei într-o prezentare de modă inedită, organizată în cadrul facultății de jurnalism.
Locul I la Miss Balcani, finalistă la Miss Italia nel Mondo
Înzestrată cu o frumusețe inocentă și având dimensiuni de invidiat: 90, 60, 85, Denisa a câștigat mai multe concursuri de frumusețe. Pe lângă Miss Mioveni, Miss Plaja, Miss Popularitate la Top Model Pitești, adolescenta a ajuns să ne reprezinte și peste hotare de unde a venit cu cel mai important titlu. “Am reprezentat România la Miss Balcani, în 2008, și, probabil, cu puțin noroc am câștigat. În competiție erau înscrise peste 20 de fete din toată Europa, dar eu am avut șansa s