Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Începe Festivalul "George Enescu"

Publicat in Romania Literara, vineri 31 august 2007 ·

Parcurgem în aceste zile primele momente ale unuia dintre marile evenimente festivaliere ale vieţii muzicale internaţionale actuale. Concertele maeştrilor şi - în paralel - descoperirea, promovarea tinerilor muzicieni. Este una dintre particularităţile Festivalului şi Concursului Internaţional "George Enescu". încă de la prima sa ediţie, din toamna anului 1958. Pe atunci apăreau pe scena Ateneului bucureştean câţiva dintre muzicienii cu care Enescu însuşi a colaborat pe podiumul de concert. Mă gândesc la Yehudi Menuhin, la David Oistrach, la George Georgescu. Alături de marele maestru au trecut cu toţii în eternitate.Tinerii laureaţi ai primelor ediţii ale concursului, pot fi întâlniţi astăzi pe marile scene de concert, de operă, ale lumii. în anii '80, dar şi în deceniul următor competiţia tinerilor a suferit. A fost desfiinţată la indicaţia cuplului dictatorial. Reluarea acesteia s-a facut stângaci, a fost anevoioasă. Ne lipseşte şi astăzi concursul de canto al vocilor susţinute de cultura stilistică. Ne lipseşte concursul de violoncel. Iar aceasta în condiţiile în care Enescu a compus o importantă lucrare concertantă, de asemenea lucrări camerale destinate acestui instrument. De la o ediţie la alta, în vremea din urmă, s-au făcut progrese însemnate, s-a câştigat experienţă. Inclusiv pe direcţia promoţiei acestui mare eveniment. Unul dintre cele două sau trei din Europa, din lume.

Se spune apăsat şi nu prea ne place, nouă, oamenilor de cultură, se spune că reclama este sufletul comerţului. Sună vulgar atunci când te referi la artă, la muzică.

Şi totuşi... Cum să afli despre organizarea, despre susţinerea unui eveniment artistic dacă nu deţii informaţia necesară? Cum să ajungi în sala de concert, în sala de expoziţie, cum să-ţi dai seama dacă merită efortul financiar privind obţinerea biletului de intrare, dacă nu dispui de datele elementare privind na

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Elveția a câștigat finala Eurovision 2024. Cine este Nemo, artistul care a obținut marele premiu al concursului

HotNews acum 4 ore
Elveția a câștigat finala Eurovision 2024, care s-a desfășurat sâmbătă seara la Malmo Arena, Suedia pe un fundal tensionat de protestele pro-palestiniene și față de participarea Israelului la concurs. Marele premiu al celei de-a 68-a ediție a fost l

UPDATE - Florin Piersic, vizitat la Spitalul Foişor de Marcel Ciolacu şi Alexandru Rafila / Unitatea medicală transmite noi informaţii despre starea actorului: Ameliorare a stării generale. Pacientul se mobilizează şi prezintă un tonus psihic bun

News.ro acum 2 ore
Starea generală a actorului Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, se ameliorează, transmit reprezentanţii Spitalului Foişor, unde acesta este internat. Ei precizează

În ce stare l-au găsit Marcel Ciolacu și Alexandru Rafila pe Florin Piersic, în vizita pe care i-au făcut-o la spital

Ziare.com acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, l-au vizitat, duminică, pe actorul Florin Piersic la Spitalul Foişor, unde acesta este internat. Marcel Ciolacu nu a făcut nicio declaraţie cu privire la această vizită. În schimb, m

UPDATE- Suceava: Incendiu cu degajări mari de fum la o hală de tâmplărie PVC, în oraşul Salcea. Autorităţile au emis mesaj RO-ALERT / Incendiul a fost lichidat/ Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 25 minute
Mai multe echipaje de pompieri intervin, duminică, pentru localitatea şi stingerea unui incendiu care a cuprins o hală în care se află tâmplărie PVC, în oraşul Salcea.

Ordinea pe buletinele de vot la alegerile pentru Primăria SECTOR 2. Cine ocupă prima poziție

Gandul acum 2 ore
Biroul electoral de circumscripţie Sector 2 a decis, prin tragere la sorţi, ordinea de înscriere pe buletinele de vot a candidaţilor la funcţiile de primar şi consilieri locali pentru alegerile din data de 9 iunie. Sunt patru candidați la scrutinul

Primul pacient din istorie cu transplant de rinichi de porc a murit la două luni după operație

HotNews acum 34 minute
Prima persoană din istorie căreia i s-a făcut un transplant de rinichi de porc a murit la aproape două luni de la intervenția chirurgicală, potrivit Sky News. Richard Slayman, în vârstă de 62 de ani, fusese supus în martie, timp de patru ore, operaţ

Evaluările naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a încep luni

HotNews acum 2 ore
În perioada 13 - 29 mai este programată sesiunea de evaluări naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a în anul şcolar 2023 - 2024, care se adresează unui număr de peste 500.000 de elevi (cumulat), a anunţat, duminică, Ministerul Educaţi

Mesaj surpriză în cursa de la București. Pe cine susține „zeița de la Montreal”

Adevarul acum 2 ore
Se ascut săbiile în bătălia electorală pentru Primăria Capitalei. Un mesaj surpriză a venit tocmai de peste Ocean, din Statele Unite ale Americii, de la cea mai cunoscută sportivă româncă, Nadia Comăneci.

România livrează Ucrainei curent electric, după ce atacurile ruse au afectat sistemul energetic ucrainean

Libertatea acum 2 ore
La cererea Ucrainei, România, alături de Polonia şi Slovacia, furniza duminică energie electrică de urgenţă, iar acest lucru s-a întâmplat şi sâmbătă, relatează presa ucraineană.

Se strică vremea: Cod galben de ploi şi vijelii, în 14 judeţe, duminică; vreme rece în Bucureşti,până luni dimineaţa

HotNews acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată şi ploi însemnate cantitativ, valabilă pe parcursul acestei zile, în zone de 14 judeţe. Ploaie torențialăFoto:

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

7°/18°
Iasi
acum

17°
dum.

8°/17°
lun.

5°/15°
mar.

6°/15°
mie.

5°/17°
Constanta
acum

16°
dum.

13°/16°
lun.

10°/15°
mar.

9°/13°
mie.

9°/14°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

8°/16°
lun.

5°/15°
mar.

6°/17°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

21°
dum.

11°/21°
lun.

7°/20°
mar.

10°/20°
mie.

12°/20°