Scandal de proporţii între liderii Europei şi cei americani. Şi asta după ce mai mulţi şefi de state, dar şi oameni de faceri europeni au afşlat că telefoanele lor sunt ascultate de Agenţia Naţională americană pentru Securitate (NSA).
Un oficial al administraţiei americane a transmis numerele de telefon a 35 de lideri ai planetei către NSA, care le-a pus sub ascultare, a dezvăluit joi The Guardian citând documente oferite de Edward Snowden, relatează AFP, potrivit Mediafax.
Aceste informaţii intervin în contextul în care Germania se arată scandalizată de dezvăluirile referitoare la o posibilă supraveghere de către Statele Unite a telefonului mobil al cancelarului Angela Merkel.
Reacţionând la indignarea Berlinului, Jay Carney, purtătorul de cuvânt al Casei Albe, a refuzat să comenteze dacă serviciile secrete americane au interceptat în trecut convorbirile telefonice ale cancelarului Germaniei.
Potrivit noilor documente publicate în cotidianul britanic, NSA "a interceptat convorbirile telefonice a 35 de lideri ai planetei, după ce un oficial al administraţiei americane i-a transmis numerele de telefon".
La originea acestor dezvăluiri se află fostul consultant al NSA Edward Snowden, refugiat în prezent în Rusia.
În acest sens, cei care conduc Europa au spus că vor rupe relaţiile de prietenie cu SUA.