Cu totul altfel se pune problema în momentul în care vorbim despre calitatea stenogramelor.
Ar fi bine să ne hotărâm o dată pentru totdeauna: ne plac sau nu stenogramele ieşite „pe surse"? Sau ne plac doar atunci când acestea lovesc în cei pe care îi antipatizăm, iar când lovesc în „ai noştri" ţipăm că nu e legal, că nu e moral, că îngraşă?
Mărturisesc că mie îmi plac stenogramele în orice condiţii, chiar dacă scurgerea lor în presă înainte de vreme trădează o anume slăbiciune a instituţiilor ce le gestionează şi care simt nevoia unei astfel de „cârje" mediatice. Din acest motiv, n-o să mă înverşunez niciodată împotriva unor colegi din presă care pun primii mâna pe oarece stenograme şi le publică. Meritul incontestabil al acestor documente este că aduc la lumină acele faţete opace ale vieţii publice care altminteri ar rămâne poate necunoscute.
Cu totul altfel se pune problema în momentul în care vorbim despre calitatea stenogramelor, despre conţinutul lor. Şi aici trebuie să admitem că actuala putere, spre deosebire de cea precedentă, are mari datorii.
Să ne amintim cât de savuros decurgea dialogul dintre senatorul Cătălin Voicu şi judecătorul Florin Costiniu. „Vă spun ca să înţelegeţi dumneavoastră" a fost un veritabil şlagăr al momentului, un pisc al conversaţiei cifrate. Să nu uităm de incontestabila calitate teoretică şi practică a discuţiilor dintre Sorin Ovidiu Vîntu şi „golanaşii" săi, din presă sau din business, care a fixat o bornă de neocolit în ceea ce priveşte libertatea de exprimare din România şi a consacrat pe veşnicile dealurile Moldovei, cu tot ce conţin acestea. Ca să nu mai vorbim de impecabilul pachet audio-video cu care ne-a delectat în afacerea Caltaboşul. Au fost acestea doar câteva exemple de stenograme bine alese cu care ne-a servit fosta putere.
Ultima tranşă de stenograme, servite de actuala putere, suferă cumpl