Spre încântarea bibliofililor
La Editura Curtea Veche din Bucureşti a apărut o ediţie elegantă a tuturor versurilor lui Geo Dumitrescu, poet care a rămas până azi un simbol al tinereţii nonconformiste, deşi a trecut de 80 de ani. Geo Dumitrescu merita o asemenea ediţie, întrucât s-a remarcat întotdeauna prin bun-gust (ca autor al unor ediţii din Baudelaire, ca director al României literare, ca sfătuitor al tinerilor dornici să devină scriitori şi ca "judecător cu ochi de gheaţă" al propriei creaţii, pe care n-a scăpat-o de sub control decât atunci când a încercat să facă propagandă comunistă).
Prefaţa semnată de Eugen Simion nu se ridică la nivelul ediţiei, fiind digresivă şi grandilocventă: "descoperim un suflet însetat de adevăruri mari"; "un spirit care cercetează, în desfăşurarea vertiginoasă a lucrurilor, legea şi ordinea unei existenţe universale"; "privirea este arcuită spre ceva ce trece dincolo de cuvânt" etc. Există, în schimb, la sfârşitul volumului o suită de referinţe critice (aproape treizeci de pagini) care, completându-se reciproc, dau o imagine edificatoare a poeziei octogenarului-opzecist (cum se defineşte el însuşi, cu umor, printr-un subtil joc de cuvinte).
Versurile propriu-zise, chiar şi cele mai puţin inspirate, se citesc cu interes. Poetul se dovedeşte a fi, încă o dată, un seducător inteligent al cititorului, căruia, dacă nu reuşeşte să-i provoace emoţii, îi trezeşte curiozitatea intelectuală. El izbuteşte să capteze atenţia printr-o anumită demnitate a cuvântului, care mai putea fi întâlnită numai la Marin Preda. Geo Dumitrescu nu transformă cuvintele în focuri de artificii, nu le risipeşte orgiastic, ci le păstrează intactă autoritatea pe care o au în dicţionar. El se exprimă clar, analitic, ca şi cum ar ţine un discurs. în loc să-l epateze pe burghez, îl cucereşte prin seriozitate şi distincţie chiar în mom