Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Organizatia PSD Arad, obligata de instanta sa-si plateasca datoriile electorale

Publicat in HotNews, miercuri 27 iulie 2005 ·

Compania de Transport Public (CTP) Arad a castigat in instanta dreptul de a recupera cateva datorii mai vechi de la organizatia judeteana a PSD. Astfel, social-democratii vor trebui sa achite societatii peste 41,6 milioane de lei vechi, la care se adauga si cheltuielile de judecata de 3, 2 milioane lei vechi.

Vicepresedintele filialei PSD, Alexandra Braica, a declarat ca, deocamdata, conducerea organizatiei nu a luat in calcul o eventuala contestare a sentintei pronuntata de instanta. "Chiar daca pe contractele incheiate cu Compania de Transport au aparut semnaturile celor din fosta conducere, contractele au fost parafate cu stampila PSD Arad", a spus acesta.

Datoriile au fost acumulate in perioada in care la sefia filialei fostului partid de guvernamant s-a aflat Dorel Popa, primar al municipiului Arad, in perioada 2000-2004. Cea mai veche factura pe care social-democratii o au fata de "CTP" dateaza din decembrie 2002.

Atunci, organizatia judeteana a inchiriat autobuze pentru a transporta copiii de la cateva gradinite din Arad la Sala Polivalenta, pentru a li se oferi cadouri cu ocazia zilei de "Sfantul Nicolae". Astfel, social-democratii trebuiau sa achite societatii 24,63 milioane de lei, bani care nu au mai ajuns in conturile Companiei de Transport.

Tot pentru inchirierea unor autobuze folosite in campania electorala de la alegerile locale din 2004, filiala PSD mai are facturi restante de 17,18 milioane lei. Atunci au fost folosite mai multe autovehicule cu care candidatii partidului au facut deplasari in diferite zone ale judetului.

Membrii din conducerea "CTP" au afirmat ca au intampinat greutati in recuperarea banilor de la fostul partid de guvernamant, astfel ca au fost nevoiti sa apeleze la instanta.

Tot fosta conducere a

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea lui Florin Piersic este gravă. Anunțul făcut de medicii de la Spitalul Foișor din Capitală

Ziare.com acum o ora
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi, 9 mai, la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie şi TBC Osteoarticular Bucureşti, la momentul internării pacientul prezentându-se cu o "stare generală gravă", afirmă reprezentanţii unităţii medicale

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum o ora
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

WTA Roma: Favorită eliminată în turul doi de locul 113 mondial - Înfrângere în 59 de minute

HotNews acum 42 minute
​Ekaterina Alexandrova a fost eliminată în turul doi la WTA Roma, după ce a fost învinsă în două seturi de Aliaksandra Sasnovich, scor 6-0, 6-1. Ekaterina AlexandrovaFoto: ANTHONY WALLACE / AFP / Profimedia >> Irina Begu, calificată în turul doi la

Tragedie în Vâlcea. Un bărbat a fost prins sub un mal de pământ, în timp ce lucra la un drum forestier

Ziare.com acum 40 minute
Moarte îngrozitoare pentru un bărbat care lucra la reconstrucţia unui drum forestier în zona Rostea din Călimăneşti. Acesta a decedat joi, 9 mai, după ce a fost prins sub un mal de pământ, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea. "

VIDEO George Simion, la palatul lui Gigi Becali: „Dacă venea mai venea mai devreme, îi dădeam 500.000 de euro, cum am dat la PSD”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
După ce a vorbit despre în Qatar, Gigi Becali a discutat și despre politică. A fost vizitat de George Simion, liderul partidului AUR, și de Mihail Neamțu, candidat AUR la alegerile europarlamentare. - Gigi Becali

Moscova o atacă dur pe preşedinta Republicii Moldova şi o acuză de nazism, ca în cazul lui Zelenski. Zaharova spune că politica Maiei Sandu este comparabilă cu experimentele celui de-al Treilea Reich

News.ro acum 2 ore
Politica preşedintei Republicii Moldova, Maia Sandu, este comparabilă cu experimentele celui de-al Treilea Reich în ceea ce priveşte naţionalitatea şi limba oamenilor, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, î

Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale

Mediafax acum 2 ore
Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale. „Mi se pare strigător la cer”, declară mama Robertei. Atât ea, cât şi tatăl lui Sebastian Olariu, tânărul ucis de Vlad Pascu, spun că la proces

Cod galben de inundaţii pe râuri din nouă judeţe până vineri dimineaţa

Mediafax acum 4 ore
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Crişul Negru (judeţul Bihor), Crişul Alb (judeţele: Hunedoara şi Arad), Arieş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba, Sibi

Ministrul din Uniunea Europeană care are pregătit un ”rucsac de urgență” în caz de război

Ziare.com acum o ora
Ministrul Apărării din Polonia Wladyslaw Kosiniak-Kamysz a declarat într-un interviu publicat joi de cotidianul Rzeczpospolita că are pregătit un "rucsac de urgenţă" în caz de situaţie neprevăzută sau de război şi şi-a încurajat concetăţenii să facă

Candidatul PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă: Clotilde Armand cere tăierea de bani de la şcoli şi spitale pentru a 12-a oară în Consiliul Local

News.ro acum 3 ore
Liberalii de la Sectorul 1 spuns că, printr-o şedinţă extraordinară convocată joi, primarul Clotilde Armand „solicită pentru a 12-a oară rectificarea bugetului aprobat de Consiliul Local în 12 februarie”. „Ce propune Clotilde Armand? 230 de milioane

Vremea

București
acum

16°
joi

12°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/18°
Iasi
acum

19°
joi

11°/19°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/20°
dum.

11°/17°
Constanta
acum

15°
joi

13°/15°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

9°/13°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
Timisoara
acum

16°
joi

11°/17°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

13°/20°