I se spune "nebun de alb" de la titlul uneia dintre melodii, pe versuri de Adrian Păunescu. De altfel, sângele lui este aproape un "rogvaiv" de etnii (român, maghiar, ţigan, evreu), iar rogvaivul, se ştie (curcubeul, adică), este culoarea albă descompusă... Aşa că "nebun de alb" i se potriveşte şi sub acest aspect.

Emeric Imre a venit în Bucureşti pentru un spectacol şi s-a trezit cu trei oferte. Le-a onorat, ce să facă?... Primul a fost marţi, la El Comandante (pe Strada Viitorului), al doilea miercuri la Nautilus (pe Popa Nan) şi al treilea la Hotelul Volo (lângă Teatrul Bulandra). Practic, a fost un miniturneu, dar nu prin ţară, ci prin Bucureşti.

CE PĂLĂRIE! Succesul şi ofertele neaşteptate i s-au tras şi de la noul sound al trupei sale, redenumită, de un an încoace, Emeric Set. Iar componenţa este una dintre cele mai alese: Răzvan Crivaci (voce, chitară), Sorin Zamfir (percuţie), Gabriel Ghita (clape). "Aceeaşi Mărie, cu altă pălărie" – s-ar putea spune. Da, dar ce pălărie!... Virată puţin spre rock, prin percuţie, clape şi efecte acustice, dar şi prin intervenţiile gen Deep Purple ale carismaticului Răzvan Crivaci (câştigătorul Cerbului de Aur 2008), muzica lui Imi a făcut pace între două categorii de public: folk şi rock. Şi, apropo de pălărie, El Comandante Emeric a purtat pe cap, pe toată durata concertelor (şi chiar în restul timpului, cu excepţia orelor de somn), un fel de pălărie fără boruri şi fără cozoroc (deci un fel de fes) din Kazahstan, cadou de la mustăciosul său prieten şi operator Traian Popescu, care şi-a descompletat astfel colecţia...

DUIOS. Lumea s-a călcat în picioare la toate concertele. Publicul a fost "glazurat" cu mulţi prieteni şi colegi de breaslă: Cristina Şoloc, Ioan Gyuri Pascu, Mircea Florian ş.a. La El Comandante "cântarea" a fost sponsorizată de Iulian Dumitrescu şi a cântat în deschid